sâmbătă, august 15, 2026

MERKEL ÎN BULGARİA

Cancelarul german Angela Merkel va merge sâmbătă, 20 ianuarie, în vizită la Sofia pentru discuţii cu premierul bulgar Boiko Borisov în legătură cu priorităţile preşedinţiei bulgare a Consiliului UE, relatează miercuri DPA şi MTI.

Premierul Boiko Borisov consideră relaţiile Uniunii Europene cu Balcanii de Vest prioritatea preşedinţiei Bulgariei la UE.

În plus, Bulgaria are drept obiectiv îmbunătăţirea relaţiilor Europei cu Turcia vecină în timpul preşedinţiei sale semestriale a Consiliului Uniunii Europene, ca urmare a unei perioade de tensiuni între Ankara şi mai multe state membre UE, în special Germania. În opinia premierului Boiko Borisov, acordul privind migraţia încheiat în martie 2016 între Turcia şi UE, vizând reducerea fluxului de refugiaţi, ‘funcţionează excelent pentru Bulgaria şi pentru Europa’. Bulgaria are o frontieră comună cu Turcia cu o lungime de 259 de kilometri şi găzduieşte o minoritate de 700.000 de turci, care îşi are rădăcinile aici încă din timpul Imperiului Otoman

Zeci de persoane reținute în Turcia într-o anchetă privind vânzarea programărilor pentru vize

49 de persoane au fost reținute în șase provincii din Turcia, într-o anchetă care vizează mai multe firme de consultanță acuzate că...