Zaman Romania

Matalya: Prima ceremonia religioasă găzduită în biserica armeană de la genocidul armean

Biserica armeană, Surp Yerrortutyun, „Sfânta Treime” din provincia estică Malatya, a găzduit, pe 29 august, prima slujbă religioasă de la genocidul armean din 1915, conform Turkish Minutes.

Biserica Sfânta Treime, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost renovată de municipalitatea metropolitană Malatya și redeschisă ca Centrul de Artă și Cultură Tașhoran. 

„De acum înainte, sanctuarul armean va servi drept centru cultural și comunității armenești i  se va permite să organizeze ceremonii liturgice, botez și nunți”, se arată în declarația municipalității.

 Surp Yerrortutyun,a fost mult timp în ruină și fusese închisă din 1915 .Restaurarea, care a început în 2012, a fost oprită din cauza lipsei de finanțare și apoi repornită și finalizată sub egida primarului Malatya Selahattin Gürkan.

Patriarhul armean în Turcia Mashalyan și Grigoriyos Melki Urek, adjunct al patriarhului și episcopul mitropolit al Adıyaman, precum și primarul Malatya Gürkan au participat la ceremonia de deschidere.

„Deschiderea Bisericii Surp Yerrortutyun este o piatră de hotar pentru această regiune. Pentru armenii din Malatya, aceasta este o zi de sărbătoare ”, a spus patriarhul armean.

În Malatya există în prezent o mică comunitate armeană de 60 de persoane, cu toate acestea, există mai mulți armeni  islamizați care trăiesc în oraș folosind nume turcești.