sâmbătă, septembrie 7, 2024

„Marșul femeilor”: Milioane de oameni au manifestat contra lui Trump în multe metropole americane și în întreaga lume

Protestatarii în majoritate femei, luptă pentru egalitate, pentru respect area minorităţilor şi pentru drepturi egale.Un protest în majoritatea oraşelor americane.

Cu pălării roz pe cap, mai mult de două milioane de persoane, femei mai ales, au participat sâmbătă în Statele Unite la „Marșul femeilor”, o acțiune organizată pentru apărarea drepturilor civice și contra președintelui Donald Trump, iar numeroase adunări de solidaritate au avut loc în întreaga lume, transmite AFP, într-o sinteză a evenimentului.

Jumătate de milion de manifestanți la Los Angeles, conform poliției, la fel la New York, mai mult de un milion de oameni la Washington, după organizatori, și sute de mii de persoane în stradă la Chicago, Dallas, San Francisco, St Louis, Denver, Boston și în zeci de orașe americane.

Succesul a depășit așteptările de participare, o demonstrație de forță care ilustrează fracturile persistente ale societății americane față de al 45-lea președinte, învestit vineri.

În capitala americană, unul dintre motivele ieșirii în stradă a fost teama că Donald Trump va numi un nou judecător conservator la Curtea Supremă, ceea ce ar putea duce la repunerea în cauză a dreptului la avort. „Trebuie ca avortul să rămână legal”, susține Joan Davis, profesoară de istorie la pensie. „Este cu adevărat un drept care ar putea fi pierdut, asta ne-ar readuce în Evul Mediu”, a completat ea. Dar sloganurile demonstranților s-au referit de asemenea la toleranța pentru minorități, accesul la contracepție și apărarea planning-ului familial, protecția mediului, primirea refugiaților.

image

Vizibil depășiți de succes, organizatorii nu au putut să împiedice manifestanții să invadeze pașnic străzile din jurul Casei Albe, în afara itinerariului prevăzut pentru marș, cu strigăte precum „Hey hey, ho ho, Donald Trump trebuie să plece” sau „Noi suntem votul popular”.

O parte a centrului capitalei SUA din jurul reședinței președintelui a fost complet paralizată timp de mai multe ore, cu vehicule blocate în mijlocul străzii.

La marș, care a fost una din cele mai mari manifestații din istoria Washingtonului, au luat cuvântul vedete precum cineastul Michael Moore, actrițele America Ferrara și Scarlett Johansson, cântăreața Alicia Keys, dar și Madonna, care a urcat pe scenă pentru a chema la o „revoluție a iubirii” și a cânta două melodii.

Mulți dintre manifestanți purtau pălării roz cu urechi de pisică („pussy hats”), devenite simbolul opoziției față de Trump, după publicarea în timpul campaniei electorale a unei înregistrări video din 2005 în care un microfon deschis din greșeală l-a surprins făcând comentarii obscene despre femei cu un moderator de televiziune.

image

Mai mult de 600 de marșuri au fost de asemenea anunțate în întreaga lume.

La Londra, 100.000 de persoane au defilat, potrivit organizatorilor, mii de persoane au protestat la Sidney, 7.000 la Paris. 4.000 la Amsterdam, 2.500 la Geneva, 2.000 la Montreal, peste o mie la Mexico, aproape o mie la Tel Aviv, și sute de oameni, la Berlin, Barcelona, Roma sau Praga.

„Este ca și cum oamenii au pus capăt războiului din Vietnam”, a arătat Whoopi Goldberg, la New York, iar fosta candidată democrată, Hillary Clinton, a scris pe Twitter: „Mulțumesc că vă ridicați, vorbiți și mărșăluiți pentru valorile noastre”. Donald Trump nu a comentat în mod direct aceste manifestații. El a asistat sâmbătă dimineața la un serviciu ecumenic la catedrala din Washington. Apoi familia prezidențială a jucat bowling la Casa Albă, a indicat pe Twitter fiul său Donald Jr.

Președintele Trump s-a deplasat după-amiaza la sediul CIA, din Langley, unde i-a asigurat pe angajații CIA că îi va susține „1.000%”, încercând să calmeze polemica creată de referirile sale foarte critice la adresa agenției de informații înainte de preluarea funcției.

image

Tot cu acest prilej, noul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a criticat cu vehemență presa, acuzată de a fi mințit în ce privește estimarea numărului de persoane care au asistat la depunerea jurământului de către el, la Washington, cu o zi înainte.

„În mod onest, păreau un milion și jumătate de persoane, până la Washington Monument”, a afirmat Trump, contra oricărei evidențe, cu prilejul unei vizite la sediul CIA, adaugă AFP.

image

„Privesc acel canal de televiziune și ei arătau peluze goale și vorbeau de 250.000 de persoane”, a spus el. „Este o rușine”, a continuat Trump.

Evocând „războiul” său în curs cu mass-media, al 45-lea președinte al SUA a apreciat că jurnaliștii fac parte „dintre ființele umane cele mai necinstite de pe pământ”.Agerpres. http://www.rfi.fr/ameriques/20170121-centaines-milliers-personnes-marches-femmes-contre-trump

 

Ionuț Cojocaru despre vacanța în Turcia. Traseu prin 8 orașe pentru pasionații de istorie și civilizația turcă

Ionuț Cojocaru, jurnalist și istoric specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, despre economia, cultura și istoria Turciei, schimbările pare le-a suferit turismul din Turcia și a împărtășește sfaturi pentru românii care vor să-și organizeze următoarea vacanță în Turcia.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.