sâmbătă, decembrie 7, 2024

Marile contradicţii ale momentului. Evoluţii Arabia Saudită versus Liban

Campania de arestări din Arabia Saudită: Tillerson și Macron dialoghează direct cu Riadul

Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a discutat joi cu ministrul saudit de externe Adel al-Jubeir despre situația din Arabia Saudită, după ce autoritățile de la Riad au anunțat arestarea a 200 de persoane de rang înalt, inclusiv membri ai familiei regale, în cadrul unei campanii anticorupție, informează Reuters.

foto 2 Tillerson
Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a discutat joi cu ministrul saudit de externe Adel al-Jubeir despre situația din Arabia Saudită

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat de la Washington, Heather Nauert, a declarat că joi a avut loc și o întâlnire a însărcinatului cu afaceri american de la Riad cu premierul libanez demisionar Saad Hariri. Acesta se află în continuare în Arabia Saudită, de unde și-a anunțat sâmbătă demisia. Nauert a refuzat să precizeze unde a avut loc întâlnirea și să dea alte detalii despre situația lui Hariri. Ea a afirmat că discuțiile diplomatice au fost „sensibile și private”.

Arabia Saudită a dezmințit zvonurile că Hariri se află în arest la domiciliu, iar premierul Libanului nu a emis niciun comunicat în acest sens, dar nici nu a negat că libertatea de mișcare îi este restricționată. Surse oficiale de la Beirut susțin că Hariri este reținut la Riad și că demisia sa a fost ordonată de saudiți.

Joi, președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut o vizită anunțată în ultimul moment în Arabia Saudită, unde a discutat cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, cel care a orchestrat arestările prezentate oficial ca eforturi de combatere a corupției. Agenția de presă saudită SPA, preluată de DPA, a informat că dialogul s-a referit la ultimele evoluții din Orientul Mijlociu și la coordonarea luptei antiteroriste. La întâlnire a participat și ministrul de externe al-Jubeir.

În august, Macron a afirmat că Arabia Saudită și Qatarul au finanțat grupări care au contribuit la terorism. Surse din cadrul președinției franceze au susținut însă că relațiile dintre Paris și Riad sunt bune și că președintele discută periodic la telefon cu prințul moștenitor saudit și cu regele Salman.

foto 1 imageResize
Mai mult de 200 de persoane au fost arestate în Arabia Saudită în cadrul unor epurări anticorupție fără precedent întreprinse recent de acest regat, care a vizat inclusiv prinți și miniștri, a anunțat joi, într-un comunicat, procurorul general al țării, informează AFP

„Un număr total de 208 de persoane au fost convocate până în prezent pentru a fi interogate. Dintre aceste 208 de persoane, șapte au fost eliberate fără a fi inculpate. Amploarea potențială a faptelor de corupție care au fost dezvăluite este foarte mare”, a anunțat Ministerul Informației al Arabiei Saudite.

Sumele deturnate prin aceste acte de corupție ating 100 de miliarde de dolari (86,1 miliarde de euro) în decurs de zeci de ani, potrivit aceleiași surse, care vorbește despre o anchetă ce a durat trei ani.

Prinți, printre care celebrul miliardar Al-Walid ben Talal, miniștri precum și oameni de afaceri au fost arestați sâmbătă seara în cadrul unei operațiuni-fulger care a urmat punerii în funcțiune a unei noi comisii anticorupție prezidată de prințul moștenitor Mohammed bin Salman.

Autoritățile au înghețat conturile bancare ale suspecților și au atenționat că orice activ ce va fi legat de afaceri de corupție va fi confiscat în favoarea statului.

Personalitățile arestate vor fi judecate în fața unui tribunal, a anunțat luni procurorul general al Arabiei Saudite.

http://www.huffingtonpost.fr/2017/11/09/emmanuel-macron-en-arabie-saoudite-quelle-position-pour-la-france-en-pleine-crise-du-golfe_a_23272322/

https://francais.rt.com/international/45448-arabie-saoudite-demande-ses-ressortissant-quitter-liban-plus-vite-possible)

 


 

Aderarea Turciei la UE: „Un nivel atât de scăzut al democrației, încât este imposibil să se înrăutățească”

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, a criticat aspru guvernul turc pentru că a urmărit penal fete de 14 ani sub acuzații de...

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.