sâmbătă, iulie 27, 2024

Marginalii la Brexit. „Cred că Marea Britanie trebuie să conducă în Europa”, a susţinut May.

The Guardian: Theresa May despre pericolele Brexitului, într-o înregistrare secretă cu reprezentanţii Goldman Sachs

Cu o lună înainte de Brexit, Theresa May a avertizat într-o întâlnire restrânsă cu investitori din mediul bancar că marile companii vor vrea să părăsească Regatul Unit dacă votul va fi în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. O înregistrarea audio de la discuţiile dintre Theresa May şi reprezentanţii Goldman Sachs a fost obţinută de jurnaliştii The Guardian.Ingrijorările pe care May şi le-a exprimat în cadru restrâns vin în contradicţie cu mesajele ei publice nuanţate la acea vreme, care au provocat consternare în rândul celor ce militau pentru rămânerea în Uniunea Europeană.Pe 26 mai, Theresa May era ministru de Interne al Marii Britanii. În cadrul întâlnirii care a avut loc la sediul din Londra al Goldman Sachs, ea a vorbit pe larg despre beneficiile financiare ale rămânerii în Uniunea Europeană. Doamna May şi-a exprimat deschis îngrijorarea privind efectele Brexitului asupra economiei britanice.

 „Cred că argumentele sunt limpezi. E important că suntem parte dintr-un bloc de 500 de milioane Cred, după cum v-am spus şi mai înainte, că una dintre probleme este că mulţi vor investi aici, în Marea Britanie, pentru că Marea Britanie este în Europa.Dacă nu am fi în Europa, cred că ar exista firme şi companii  care şi-ar pune întrebarea dacă merită să dezvolte o prezenţă pe continent sau o prezenţă în Marea Britanie. Deci cred că sunt beneficii clare pentru noi, dacă discutăm  în termeni economici”.

 May le-a spus reprezentanţilor companiei că era momentul ca Marea Britanie să preia un rol de conducere în Europa şi că spera ca votanţii să privească spre viitor, nu spre trecut.

„Cred că Marea Britanie trebuie să conducă în Europa”, a susţinut May. „Cred că de-a lungul anilor Marea Britanie a avut tendinţa  de a crede că Europa este ceva ce se face pentru noi, însă am preferat să ocupăm o poziţie secundă în Europa.  Atunci când mergem acolo( în Europa, n.n.) preluând iniţiativa şi conducând ., am putea obţine mai mult.  Trebuie să ne asigurăm că preluăm conducerea”.

 May a declarat la conferinţa Partidului Conservator că voia să pună problematica reducerii fenomenului migraţiei deasupra interesului apartenenţei la  piaţa unică şi  că marile companii aveau nevoie de libertate maximă pentru a face comerţ şi pentru a opera pe piaţa unică, dar nu cu preţul renunţării din nou la controlul migraţiei sau acceptând jurisdicţia judecătorilor din Luxembourg.

Întrebarea care se pune în clipa de faţă este : când a fost cu adevărat sinceră doamna May? Când s-a declarat convinsă că interesul de securitate al Marii Britanii este servit mai bine prin rămânerea în Europa? Sau acum ?

 

La acea  întâlnire de la Goldman Sachs, Theresa May s-a declarat convinsă că interesul de securitate al Marii Britanii este servit mai bine prin rămânerea în Europa.

May a fost invitată  la Goldman Sachs  într-un program de comunicare .În cadrul lui , personalităţi din diferite  domenii împărtăşesc propriile experienţe profesionale. Cu acel prilej  ea l-a lăudat pe premierul de atunci,  David Cameron, spunând că acesta a obţinut concesii importante la summitul european din primăvară.

La acel moment doamna May s-a eschivat în faţa unei întrebări   despre posibilitatea de a deveni premier , concentrându-se  răspunsurile pe motivele rămânerii în Uniunea Europeană.

„Acesta este unul dintre mesajele mele în ceea ce priveşte referendumul – de fapt nu ar trebui să votăm pentru a recrea trecutul, ar trebui să votăm pentru ceea ce este corect pentru viitor”.

Goldman Sachs a confirmat că May le-a vorbit participanţilor adăugând că nu a fost plătită pentru intrvenţie.Dezvăluirile sunt cel puţin  jenante pentru actualul premier, Theresa May.www.theguardian.com,,le monde.fr.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,