marți, mai 19, 2026

Manager de țară la Banca Mondială, despre situația economică a României

România este o ţară care în medie se descurcă bine, însă discrepanţele regionale şi sociale nu s-au vindecat, iar acesta se datorează faptului că sectorul public nu poate implementa politici cu care să le ofere oportunităţi tuturor locuitorilor, a declarat, vineri, Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria al Băncii Mondiale, la o conferinţă organizată de instituţie.

„România este o ţară care în medie se descurcă bine, însă discrepanţele regionale şi sociale nu s-au vindecat. În medie România are o creştere puternică însă nu toată lumea beneficiază de pe urma acestor creşteri şi de fapt aceasta încearcă să rezolve strategia. Motivul pentru care aceste diviziuni continuă să existe în România şi nu dispar, după părerea noastră, este legat de slăbiciunile cadrului instituţional. Faptul că sectorul public nu poate implementa politici cu care să le ofere oportunităţi tuturor locuitorilor”, a spus Tatiana Proskuryakova.

Potrivit sursei citate, România are a doua cea mai rapidă creştere economică din Europa, dar care nu s-a tradus în reducerea sărăciei.

Tatiana Proskuryakova susţine că noua strategie de ţară a fost pregătită în consultare cu Guvernul, iar obiectivul general al acesteia este consolidarea instituţiilor.

Întrebată despre stadiul implementării proiectului RAMP – Revenue Administration Modernization Project, aceasta a menţionat că a avut mai multe discuţii cu autorităţile şi că nu s-a ajuns încă la o decizie finală

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...