duminică, decembrie 8, 2024

Londra: Atacatorul declară că a fost antrenat de SI ca să ucidă

Tânărul irakian acuzat de atentatul din staţia de metrou Parsons Green din Londra, care a făcut 30 de răniţi în septembrie anul trecut, a afirmat că a fost „antrenat să ucidă” de către gruparea Stat Islamic (SI), potrivit documentelor prezentate miercuri la deschiderea procesului său, informează AFP.

Ahmed Hassan Mohammed Ali, un irakian de 18 ani cu domiciliul în Surrey (sud-vest de Londra), este acuzat de tentativă de omor şi de utilizarea unui dispozitiv exploziv susceptibil să pună în pericol viaţa altora, fapte pentru care el a pledat „nevinovat”.
Tânărul a sosit în Regatul Unit în octombrie 2015 trecând tunelul de sub Canalul Mânecii la bordul unui camion. Apoi, el a cerut azil politic în ianuarie 2016, „de teama Statului Islamic”.

Miercuri, Curtea Penală Old Bailey din Londra a citit notele luate în timpul unui interviu între tânăr şi serviciile britanice de imigrare.
El vorbea despre viaţa sa în Irak şi spune ca a fost forţat să se supună SI pentru a evita represalii împotriva familiei sale. „Ne-au antrenat să ucidem. Totul se bazează pe religie”, a declarat el cu această ocazie, spunând că s-a antrenat împreună cu alte aproximativ o mie de persoane.

Atentatul, comis la 15 septembrie 2017 cu o bombă artizanală ce a funcţionat prost, plasată în metrou la oră de vârf, a făcut 30 de răniţi, dintre care niciunul grav, în staţia Parsons Green din sud-vestul capitalei britanice.

Potrivit procurorului, bomba conţinea câteva sute de grame de TATP (peroxid de acetonă), un exploziv folosit des de jihadişti.
SI a revendicat atentatul, dar autorităţile britanice rămân circumspecte în acest subiect.Acest atac a fost al cincilea ce a lovit Marea Britanie în şase luni. Treizeci şi cinci de persoane au fost ucise în cele anterioare.

http://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/parsons-green-explosion-latest-update-london-tube-station-train-bomb-district-line-met-police-a7947781.html

 

 

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.

Aderarea Turciei la UE: „Un nivel atât de scăzut al democrației, încât este imposibil să se înrăutățească”

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, a criticat aspru guvernul turc pentru că a urmărit penal fete de 14 ani sub acuzații de...