luni, septembrie 16, 2024

LOGISTICA PENTRU PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI LA CONSILIUL UE

Bugetul estimat pentru preşedinţia României la Consiliul UE este între 60 şi 80 de milioane de euro, a anunţat, miercuri, Daniel Goşea, director general al Unităţii pentru Pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE (UPP UE), în cadrul unui briefing dedicat preşedinţiei pe care ţara noastră o va prelua la începutul anului viitor.

El a afirmat că a fost realizată o „cartografiere a resurselor locale în ceea ce priveşte asigurarea spaţiilor pentru aceste reuniuni”.

„Pentru toate reuniunile din Bucureşti vă pot spune că avem deja asigurate serviciile de cazare”, a mai spus Goşea.

Acesta a detaliat şi modalitatea de transport pentru cei ce vor participa la evenimentele din România legate de preşedinţia Consiliului UE. „Vorbim de SPP şi de Ministerul Afacerilor Interne cu care am definit modalitatea de transport, coloanele, formatul coloanelor, traseele în Bucureşti şi vă pot spune că acelaşi lucru l-am făcut şi pentru Sibiu”, a afirmat Goşea.

Legat de bugetul preşedinţiei române, Goşea a prezentat cifre, comparativ cu state care au exercitat anterior preşedinţia Consiliului UE. „Noi încercăm să facem un balans între oportunitatea de promovare şi folosirea eficientă şi raţională a banului public, drept pentru care ne-am decis să alocăm un buget comparabil cu cel alocat de state cu care ne putem compara ca şi putere economică (…) drept pentru care vrem să alocăm un buget între 60 şi 80 de milioane de euro”, a afirmat el.


 

 

 

Corpul neînsuflețit a activatei turco-americane împușcată în Cisiordania a ajuns în Turcia

Ayşenur Ezgi Eygi, în vârstă de 26 de ani, a fost împușcată în timpul unui protest în orașul ocupat Beita, din Cisiordania.

Sigiliul prezidențial al Turciei pe vilele din Belgia a unui traficant de droguri turc

Orhan Ünğan Ünğan, cunoscut sub numele de „Fantoma” din cauza utilizării multiplelor identități false, a fost legat de operațiuni internaționale de trafic de droguri din întreaga Europă.

George Clooney susține cazul lui Osman Kavala, închis în ciuda deciziei CEDO

Fundația, co-fondată de actorul american George Clooney și soția sa avocată pentru drepturile omului, Amal, se numără printre o serie de organizații pentru drepturile omului cărora li s-a acordat statutul de intervenient terță parte într-un nou caz privind omul de afaceri încarcerat Osman.

Faimosul trăgător turc premiat cu 300 de monede de aur pentru medalia de argint de J.O 2024

Poziția unică a lui Dikeç a devenit virală online, declanșând o serie de meme care au fost imitate de sportivi precum Nicolas Jackson, de la Chelsea FC.

Cazul care a cutremur Turcia! Proteste în Istanbul și alte orașe după moartea fetei de 8 ani 

Narin a fost dispărută 19 zile, după ce a ieșit de la cursurile de Coran, iar cadavrul ei a fost descoperit pe 8 septembrie de către grupurile de căutare într-o albie din apropiere.