Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și președintele CHP, Kemal Kılıçdaroğlu, a transmis un avertisment către poporul turc în timpul unui interviu live de la KRT TV, conform Gazete Duvar.
Kemal Kilicdaroglu i-a îndemnat pe cetățeni să rămână în casă dacă va câștiga alegerile de săptămâna viitoare, pentru a evita riscul confruntării cu „elementele armate” loiale guvernului lui Recep Tayyip Erdogan.
„Când vom câștiga în noaptea alegerilor, toți cetățenii noștri ar trebui să stea în casă în loc să se bucure pe străzi. Unii oameni ar putea stârni necazuri, unii oameni pot fi provocați, elemente armate pot ieși în stradă.”, susține politicianul.
Kilicdaroglu a mai spus că are informații care sugerează că ar putea fi vizați pe rețelele sociale cu înregistrări video sau înregistrări vocale false.
„Ei pot face propagandă negativă schimbând sunetul și imaginile. Am aflat că au încheiat acorduri cu unii hackeri din străinătate și au făcut plăți în Bitcoin.”, afirmă Kilicdaroglu.