sâmbătă, iulie 27, 2024

KAMİL DEMİRKAYA: AVEAM ÎNCREDERE TOTALĂ ÎN JUSTİŢİA DİN ROMÂNİA

Jurnalistul Kamil Demirkaya a declarat vineri, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de extrădare emisă pe numele lui de autorităţile din Turcia, că a avut încredere „totală” în Justiţia din România, subliniind că a primit foarte multe mesaje de susţinere.

„Sunt foarte fericit, foarte bucuros. Aveam încredere totală în Justiţia din România şi astăzi Justiţia ne-a confirmat acest lucru. Colegii mei ziarişti din Turcia nu sunt la fel de norocoşi ca mine. Conform statisticilor internaţionale, în momentul de faţă, sunt 326 de ziarişti întemniţaţi, iar mai mult de jumătate – 174 – sunt în temniţele din Turcia. Noi ne iubim ţara, dar nu ne-am dorit ca ţara să ajungă în starea în care se află acum. În toată această perioadă, de la declanşarea acestei proceduri (de extrădare – n.r.), colegii din mass-media din România ne-au ajutat foarte mult, au privit cu interes acest subiect. Am văzut acest ajutor reciproc şi solidaritate, care s-a manifestat atât la nivelul jurnaliştilor din România, dar şi la nivelul societăţii civile şi al populaţiei. Am primit foarte multe mesaje de susţinere”, a spus Demirkaya pe holurile instanţei.

El a susţinut că acuzaţiile pe care i le aduc autorităţile din Turcia sunt „absurde”.

„În dosar se găsesc două acuzaţii, absurde din perspectiva noastră. Primul aspect care mi se reproşează este că aveam conturi la o bancă, care la momentul inaugurării a fost deschisă chiar de către preşedintele Erdogan şi de membrii Cabinetului din acea perioadă. La nivelul României, apreciem că se află 10.000 de cetăţeni turci şi aproape jumătate au conturi la această bancă. Dacă am ţine cont de aceste acuzaţii, atunci ar trebui să extrădăm 5.000 de cetăţeni turci cu această motivaţie. A doua acuzaţie din dosar se referă la faptul că am folosit o aplicaţie de mesagerie, de tip WhatsApp, aplicaţie care se numeşte ‘Bylock’, dar care era deschisă către toţi utilizatorii la nivel mondial. Din câte ştiu, aplicaţia a avut cam 600.000 de utilizatori la nivel global. Atunci şi cetăţenii români sau din alt stat care au folosit această aplicaţie înseamnă că se fac vinovaţi de terorism? Un lucru înfiorător din perspectiva mea este că, în momentul de faţă, în închisorile din Turcia se află 17.000 de persoane de sex feminin, care au fost încarcerate cu aceste acuzaţii. Şi odată cu aceste mame, peste 600 de copii cu vârsta până în 5-6 ani se regăsesc în închisorile din Turcia. Conform cifrelor de la Ministerul Justiţiei din Turcia, în ultimii doi ani, aproximativ 228.000 de persoane au fost încarcerate cu aceste motive. Aproximativ 50.000 dintre aceştia sunt simpatizanţi ai mişcării Gulen sau au legătură cu această mişcare”, a spus Kamil Demirkaya. (Agerpres)

 

 

 

 

 

 

 

 

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.