Dr. Șahin Alpay, unul dintre cei 280 de jurnaliști care se află în prezent în spatele gratiilor în Turcia, a mulțumit acelor politicieni, compatrioţi și străini deopotrivă, care s-au opus arestărilor arbitrare și detenţiei jurnaliștilor și scriitorilor.
În prima sa scrisoare pe care a fost în stare să o trimită din închisoare el mărturiseşte că se simte dezamăgit de cei care se abțin de la manifestarea solidarității. „Ceea ce este important este că ei trebuie să știe că am fost nedrepțiți… şi asta ne va fi de ajuns …” a scris Șahin Alpay.
Textul integral al scrisorii Șahin Alpay din Penitenciarul Silivri este următorul:
„Mă apuc de scris această scrisoare cu gândul la prietenii și cititorii mei care se vor fi întreabând despre viața mea din închisoare.
În decurs de 14 luni, nu ni s-a îngăduit dreptul să scriem ori să primim scrisori, până cân nu am compărut în instanță.
Acesta este cea dintâi.
În primul rând, după cum ați citit în declarația pe care am dat-o instanței, nu există nicio îndoială – de vreme ce nu am nicio vină – că voi fi achitat la sfârșitul acestui proces.Proces în care risc să primesc trei pedepse pe viață pentru infracţinui comise în circumstanţe agravante, aceasta pe lângă 15 ani de închisoare. Numai că nu știu cât voi mai rămâne închis.
Am oferit sprijin guvernului AKP atâta timp cât nu se abătea de la politica pro-europeană. Am început să-l critic când am constatat că avea tendinţe dictatoriale. Mă găsesc aici pentru că am scris articole critice la adresa guvernului. Din 1982, de când am început să public în ziare, niciun articol ori discurs susţinut de mine nu au făcut obiectul vreunei urmăriri penale. Am crezut că libertatea de exprimare în Turcia este garantată de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. M-am înşelat, în acest sens.
La cei 73 de ani ai mei, sufăr de mai multe boli cronice… Nu mi-a fost deloc uşor în închisoare în ultimele 14 luni – cu atât mai mult cu cât sunt departe de soția, copiii, nepoții, rudele și prietenii mei. Nu este ușor să trăiești o viață izolată într-o celulă împărţită între 3 inşi. Nu-mi este ușor neștiind cât timp voi mai fi ținut aici. Scrisul în favoarea democrației liberale și a statului de drept – unica mea consolare – are un preț, pe care-l plătesc zi de zi.
Tristețea mea izvorăşte din faptul că… ar trebui să precizez că, în ciuda faptului că am fost de partea democrației și a statului de drept, totdeauna înarmat cu cele mai bune intenții, acest ‘tratament’ căruia am fost supus a fost considerat drept, potrivit unuia ca mine de către însuşi statul a cărui cetățenie o deţin. Tristețea mă năruie atunci când mă gândesc că, împreună cu mine, alţi zeci de mii de cetățeni au fost încarcerați, dați afară de locurile lor de muncă și supuși unor tratamente total nedrepte. Am blestemat puciul de pe 15 iulie. De-a lungul întregii mele vieți, am fost împotriva loviturilor de stat (fie ele reuşite ori nereuşite) şi a militarismului. Dacă cineva este implicat în acestă încercare de lovitură de stat, trebuie să fie pedepsit, dar numai garantându-i-se un proces echitabil; pe de altă parte, cei care nu au nicio legătura cu aceasta şi sunt pedepsiţi sunt victimele unei nedreptăți nemaiîntâlnite în istoria Turciei. Justiția trebuie reinstaurată în țară.
Eu sunt încarcerat într-una dintre cele mai recente închisori din Turcia, o secție de maximă securitate a închisorii Silivri, unde sunt închiși cei învinuiți de terorism. Sunt, alături de alţi doi prizonieri pe care nu-i mai cunoscusem (şi care nu se cunoscuseră nici ei niciodată înainte). Datorită stării de urgență (OHAL), nu pot să vorbesc la telefon decât o oră pe săptămână, în spatele unui geam despărţitor – şi numai cu sora, soția, fiica, fiul ori nepoții mei.
Odată la două luni, îi pot întâlni față în față preţ de o oră. Nu mi s-a permis, până la prima audiere, să-mi întâlnesc avocații decât o dată pe săptămână, pe o perioadă de o oră, în prezenţa unui gardian și a unei camere de filmat.
Închisoarea Silivri este destul de bine organizată. Mesele de prânz și de seară sunt servite în sălile unităţii. Putem cumpăra ce dorim de la cantină. Ai acces la infirmerie și la un medic, până în anumite limite; avem dreptul să ne fie prescrise medicamente. Putem adresa petiții administrației. Cei mai mulți dintre gardienii închisorii se comportă respectuos față de mine. Suntem încătuşați atunci când ne scot din cea de-a 9-a secţiune, de exemplu, pentru a fi duşi la spitalul închisorii. Vreo doi jandarmi mă sprijină dacă am nevoie. Putem cumpăra ziare autorizate și putem urmări cam vreo 25 de canale de televiziune.
În primele câteva luni, toate cărţile erau interzise, în afară de cele din biblioteca închisorii; mai apoi, s-a schimbat.
Biblioteca închisorii a primit donații multe. Pot acum să cer câte o carte şi de la familia mea. Din fericire, nu ducem lipsă de cărți.
Incerc să nu-mi neglijez sănătatea; de aceea, mă plimb o oră în fiecare zi, fac gimnastică regulat, în ciuda bolilor cronice de care sufăr; am mereu grijă să-mi iau medicamentele la timp.
Mi-am pretrecut zilele in inchisoare cu chibzuinţă. Aveam o mare râvnă pentru literatură în liceu și visam să devin într-o bună zi romancier. Nu după mult timp, însă, m-am săturat de citit romane. M-am îndrăgostit a doua oară de literatură aici, în închisoare. Evoluez ca om şi-mi înving deficienţele citind literatură. Nu neglijez, desigur, filozofia și științele sociale.
Deoarece aproape că am uitat să scriu de mână, iar computerele sunt interzise, petrec din ce în ce mai puțin timp scriind. Cu toate acestea, am în gând să mă apuc de vreo 6-7 cărți. Dacă voi fi liber, sper să le termin cât voi mai trăi. Știu că mulți dintre cititorii și prietenii mei așteaptă să-mi depăn amintirile. Vreau să-mi îndeplinesc datoria înainte de a muri.
Am înţeles mai bine unele lucruri în închisoare. Un exemplu îl constituie religia și ceea ce înseamnă a fi fervent religios. Înainte, înțelegeam religia din prismă teoretică, dar acum văd ce rol are în practică.
Credințele religioase sunt indispensabile omenirii pentru a face față dezastrelor care dau peste ei.
Trăind între oameni credincioși, înțeleg că şi religiozitatea în sine, ca fenomen exteriorizat, reprezintă proslăvirea Providenţei în aceeaşi măsură ca și cea mai fierbinte credință pură.
Am întrevăzut pericolul elitismului – și anume exclusivitatea, referitor la democrație și la statul de drept, dar învățăm trăind că şi populismul, adică lingușirea poporului, este un fenomen la fel de periculos.
Le sunt recunocător politicienilor, membrilor breslei jurnalismului – atât turci, cât şi străini, care s-au opus arestării și încarcerării noastre nedrepte, a jurnaliștilor și scriitorilor. Le mulțumesc!
Pe de altă parte, sunt dezamăgit de cei care se abțin să manifeste solidaritate, știind că suntem nedrepțiți.
Trebuie neapărat să știe că suntem nedrepți – cred că asta va fi de-ajuns.
Aş dori să închei scrisoarea mea cu ultimele rânduri ale cărții marii gânditoare liberale Halide Edip Adıvar „Calvarul turc”, care povesteşte despre războiului de eliberare: „Lucrul numit Hürriyet este ceva ce trebuie câştigat zi de zi, precum iubirea …’
Vă transmit toată dragostea și urările mele de bine tuturor.
Șahin Alpay (prizonier)
Închisoarea Silivri,
Secțiunea 9, unitatea C3, camera 17,
Octombrie 2017 ”
