marți, noiembrie 19, 2024

Jigniri grave proferate de Erdogan. El etichetează Europa ca fiind „antiturcă şi antiislamică”

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a făcut apel marți la concetățenii săi să voteze în favoarea întăririi prerogativelor sale la referendumul din 16 aprilie, ca ripostă la o Europă ”antiturcă și antiislamică”, relatează AFP.

”Vă cer să dați un răspuns, pentru ca cei care ne privesc la televizor, din străinătate, concetățenii noștri, întreaga Europă și întreaga lume să poată să ne audă”, a declarat Erdogan într-un discurs rostit la Ankara.

Erdogan a enumerat avantajele pe care le-ar avea, în opinia sa, introducerea unui sistem prezidențial, adresându-se unei mulțimi care a răspuns cu un ”da” răsunător când el a întrebat-o dacă este pentru ”o singură națiune, un singur drapel, o singură patrie și un singur stat”.

Pentru a-i mobiliza pe alegători odată cu apropierea referendumului, al cărui rezultat se anunță unul strâns, Erdogan a invocat de mai multe ori în ultimele săptămâni criza diplomatică declanșată de refuzul mai multor țări europene, îndeosebi Germania și Olanda, de a-i autoriza pe miniștrii săi să organizeze mitinguri electorale cu diaspora turcă în vederea acestui scrutin. Marți, Erdogan a revenit la atac, afirmând că ”măștile țărilor europene au căzut și că acum se vede adevărata lor față”.

”Această Europă, cum a fost cazul înainte de cel de-al doilea război mondial, este rasistă, fascistă și crudă. O Europă antiislamică și antiturcă”, a declarat Erdogan.

Erdogan și mai mulți responsabili turci au comparat de mai multe ori în ultimele săptămâni cu metodele ”naziste” sau ”fasciste” interdicția de întrunire a partizanilor săi.

Duminică, Erdogan a vizat-o personal pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, acuzând-o că a recurs la ”practici naziste”. Guvernul german a calificat drept ”inacceptabile” aceste acuzații.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.