Metroul din Istanbul a angajat 88 de șoferi de sex feminin, crescând numărul de 11 la 99. Noile șoferițe și-au primit legitimațiile după finalizarea pregătirii, la o ceremonie la care a participat, joi, primarul din Istanbul, Ekrem Imamoğlu, relatează Daily Sabah.
Imamoğlu a declarat că numărul total de șoferi de metrou a crescut la 772, adăugând că intenționează să inaugureze o nouă linie pe 29 octombrie care va conecta o suburbie cu trafic aglomerat la centrul comercial Mecidiyeköy.
Șoferițele au urmat un program de 368 de ore, o parte din acestea s-au derulat online din cauza focarului de coronavirus. Rata de angajare a femeilor în țară este de aproximativ 30%. Turcia își propune să o ridice la cel puțin 34% până în 2023.