Buxelles. Pe 27 iulie, cu câteva minute înainte să decoleze avionul de Bruxelles la Newark, un membru al echipajului United Airlines s-a apropiat de mine și mi-a cerut să cobor. M-am simțit umilit de presupunerile nerostite ale pasagerilor din jurul meu, dar nu am fost șocat: știam că Turcia anulează pașapoartele oamenilor pentru a-i pedepsi pe cei pe care îi considedră critici ai guvernului său din ce în ce mai autoritar.
În martie, guvernul a preluat controlul asupra ziarului Today’s Zaman, publicat în limba engleză, al cărui redactor-șef am fost. Am fugit din Istanbul, orașul meu natal, pentru a evita eventualele repercusiuni, dar statul nu a fost mulțumit să forțeze jurnaliștii ca mine să plece în exil.
Turcia este o societate în alb-negru; nu există nuanțe de gri. Intelectualii nu sunt imuni la această diviziune. Într-un astfel de mediu, democrații autentici – deja într-un număr redus – cu greu se mai pot face auziți.
Văzându-mi planurile de a lucra ca profesor invitat la Universitatea din New York distruse, nu am putut să mă abțin să nu vars câteva lacrimi în timp ce eram escortat la secția de poliție a aeroportului. Acolo am descoperit că pașaportul meu fusese anulat cu două zile în urmă.Deveneam astfel unul dintre cei peste 50.000 de cetățeni turci cu documentele de călătorie anulate:urmare a epurării ce a urmat tentativei de lovitură de stat din data de 15 iulie.
Cu câteva ore înainte de zborul meu, m-am trezit cu un mesaj de la un vecin din Istanbul care îmi spunea că poliția a percheziționat apartamentul meu. După arestarea colegilor mei blocați în Turcia, știam că și în cazul meu aceasta este un lucru cert și este doar o chestiune de timp. Un mandat pentru arestarea mea a fost emis în aceeași zi. Vecinul meu din Istanbul a devenit extrem de neliniștit și mi-a cerut să șterg toate mesajele noastre.
Am aflat mai târziu că poliția a confiscat câteva cărți, dintre care una în limba engleză ce avea o fotografie pe copertă care conținea cuvintele „lovitură de stat”. În zilele astea, în Turcia, acest lucru este o „dovadă” suficientă pentru a fi arestat și acuzat de acte de terorism.
Tentativa de lovitură de stat este o faptă josnică și, în ciuda nenumăratelor operațiuni de arestare, investigațiile nu au fost făcute în mod corespunzător. La câteva ore după, Președintele Recep Tayyip Erdoğan, a numit-o „un dar de la Dumnezeu”. Nu-i de mirare: i-a oferit un pretext perfect pentru a distruge pe oricine nu îi este complet loial.
După părerea mea, Turcia pare a fi pe un drum ireversibil spre dictatură. Din momentul în care domnul Erdoğan l-a numit pe Fethullah Gülen, clericul musulman care trăiește în exil auto-impus în Pennsylvania, creierul loviturii de stat, demonizarea mișcării Gülen a scăpat de sub control. Politicienii din întregul spectru politic au profitat de această ocazie pentru a numi mișcarea Organizația Teroristă Fethullah sau FETO, în ciuda absenței oricărei dovezi credibile a vreunei activității teroriste. Lor li s-au alăturat numeroși comentatori și ziariști, chiar și persoane ce se caracterizează ca fiind liberali, care, fără a critica, au îmbrățișat și au validat această etichetă pusă fără dovezi.
Din cauza stării de urgență din Turcia este dificil să se obțină informații sigure, dar conform Turcia Purge, un site care urmărește extinsa vânătoare de vrăjitoare, în momentul publicării articolului, 117 jurnaliști se aflau în spatele gratiilor și 160 de canale de presă erau închise. Aceasta reprezintă doar o parte a măsurilor de represiune. În total, peste 100.000 de oameni au fost suspendați sau concediați de la locurile lor de muncă din cadrul guvernului; aproape 43.000 au fost reținuți și 23.770 arestați. Chiar și figuri publice îndrăgite, precum comedianul Atalay Demirci și cântărețul de muziză populară, Atilla Taș, au fost închiși pentru presupusele lor legături cu mișcarea Gülen.
Mi-am pierdut încrederea în capacitatea publicului de a pune la îndoială afirmațiile necontestate pe care le aud din partea guvernului la posturi radio, cum este și CNN Turk. Dar, cea mai mare dezamăgire a mea este în ceea ce privește intelectualii țării. Cu puține excepții, acestora le-a lipsit integritatea fundamentală de a face ceva, ci doar repetă acuzațiile pe care domnul Erdoğan la aruncă adversarilor săi.
Problema cu acești intelectuali este că lumea le acordă atenție, deoarece sunt relativ puțini oameni în Turcia care scriu în limba engleză. Mulți observatori străini presupun că informațiile oferite de adepți ai învățământului laic din Turcia, de oamenii de stânga și așa-numiții liberali sunt încă de încredere, probabil din cauza ideii că stilul lor de viață occidental îi face să aibă și o mentalitate occidentală. În realitate, adepții învățământului laic pot fi la fel de plini de prejudecăți și bigoți ca islamiștii politici.
Iată un exemplu. Când pașaportul lui Dilek Dundar a fost retras pe data de 3 septembrie, a existat un protest pe rețelele sociale, pe bună dreptate, despre această încercare de a-l pedepsi pe soțul ei exilat, ziaristul de stânga, Can Dundar. Aceasta este o practică pe care guvernul o folosește de câteva luni împotriva simpatizanților lui Gülen. Cu toate acestea, adepții învățământului laic din Turcia au reacționat doar atunci când era vizat cineva din „ghetoul lor ideologic”. Când poliția nu l-a găsit acasă pe Bulent Korucu, un fostul editor șef al ziarului Zaman, soția acestuia a fost arestată. Iar în legătură cu această întâmplare au apărut foarte puține informații.
Ne așteptăm ca despoții să creeze dușmani, străini și naționali, cu scopul de a face poporul să se alieze cu ei. Iar despre elitele lașe ale Turciei ce să spun? Pe data de 1 septembrie, judecătorii superiori l-au aplaudat în picioare pe domnul Erdoğan la palatul său extravagant în timp ce președintele însuși și-a confirmat poziția de șef al legislativului, executivului și a sistemului judiciar.
Modul selectiv în care intelectualii Turciei pun în aplicare drepturile democtratice doar îl ajută pe domnul Erdoğan să își consolideze puterea. În standardele lor duble, el găsește aprobare tacită pentru epurările sale. Turciei nu îi lipsesc doar instituții solide care să garanteze un sistem de control și echilibru și statul de drept, dar, de asemenea, o masă critică de cetățenilor cu curajul și integritatea de a cere aceste lucruri.
Am putut să rămân în Belgia, acordându-mi-se dreptul de ședere temporară. Și, probabil, din cauza rezistenței internaționale la anularea în masă a pașapoartelor de către Turcia, poliția belgiană a confirmat ulterior că pașaportul meu este din nou valabil. Cu toate acestea, eu trăiesc într-o stare de incertitudine, sperând să găsesc un refugiu ca jurnalist în exil, într-o societate care îmbrățișează statul de drept. Dar, privind patria mea și eșecul intelectualilor din Turcia, îmi este greu să îmi păstrez speranța.
Sevgi Akarcesme este fostul editor-șef al ziarului Today’s Zaman.
Sursa:
http://www.nytimes.com/2016/09/15/opinion/turkeys-intelligentsia-kneels-to-erdogan.html?ref=opinion
