marți, aprilie 23, 2024

Instanța a anulat eliberarea scriitorului Ahmet Altan

Un tribunal din Istanbul a inversat decizia privind eliberarea lui Ahmet Altan, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Turcia, la doar o săptămână după eliberarea sa în curs de apel, de pe 4 noiembrie, conform Duvar Enligh.

Un judecătorul de la Curtea Penala nr. 27,  a respins și a revocat decizia de a-l elibera pe Altan pe motiv că exista riscul de a părăsi țara, în ciuda faptului că a fost supus unei interdicții de călătorie. Ulterior, instanța a emis un mandat de arestare pentru Altan.

Judecătorul nu a anuțat-o pe avocata Figen Albuga

“ Această decizie este ilegală. Instanța a luat decizia fără să mă anunțe,deși am insistant, m-au dat afară și mi-au spus că voi afla mâine”, a scris avocata scriitorului Ahmet Altan,pe contului ei de Twitter.

Avocata a precizat că,ieri, a fost schimbat președintele instanței.


Altan, a declarat într-un articol, că poate fi arestat din nou. ‘’Scriu acest lucru în așteptarea deciziei pe care un judecător o va lua cu privire la apelul procurorului care s-a opus eliberării mele,căci pot să mă trimită înapoi la închisoare.’’ 

Într-o hotărâre din 4 noiembrie, judecători au dispus eliberarea lui Altan și Nazlı Ilıcak, un cronicar și fost parlamentar, sub control judiciar, datorită timpului petrecut deja în închisoare.

Scriitorul a fost condamnat 10 ani şi 6 luni pentru legături cu Mișcarea Gulen. Altan a petrecut trei ani jumate în penitenciarului Silivri înainte să fie eliberat.

Miercuri, dimineață, scriitorul turc, Ahmet Altan a fost încarcerat în penitenciarul Silivri, din Istanbul.


Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.