vineri, mai 15, 2026

ÎN FAŢA PROVOCĂRILOR MOMENTULUI, TURCIA ÎŞI PRECIZEAZĂ POZIŢIA ACHIZIŢIONÂND ARME RUSEŞTI

Aliat NATO şi ca urmare protejată de tot ce înseamnă statutul Alianţei, Turcia duce o politică duplicitară care fără îndoială pune Alianţa în dificultate.

Iată şi cel mai recent anunţ făcut de Ismail Demir, subsecretarul de stat pentru industria apărării în cadrul Ministerului Apărării turc: E vorba despre livrarea sistemelor de rachete sol-aer ruseşti S-400 către Turcia care a fost devansată din primul trimestru al anului 2020, în luna iulie 2019.

Autorităţile din Turcia şi Rusia au semnat în luna decembrie a anului trecut acordul privind achiziţionarea de sisteme ruseşti S-400 de către Ankara, finalizând astfel o înţelegere care a întărit încă odată relaţiile dintre cele două ţări.

Occidentul a fost uluit de contractul în valoare de aproximativ 2,5 miliarde dolari, deoarece sistemul de rachete S-400 nu poate fi integrat în arhitectura militară a NATO, organizaţie din care Turciaface parte.

„Am devansat data achiziţionării în acordul semnat cu Rusia privind sistemele S-400 şi am convenit asupra lunii iulie 2019”, a scris Ismail Demir pe contul său de Twitter.

 

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...