vineri, martie 31, 2023

„Hidroelectrica, Aeroporturi București, Portul Constanța și Salrom ar trebui să ajungă pe bursă cât mai repede”

Companiile Hidroelectrica, Aeroporturi București, Portul Constanța și Salrom ar trebui să ajungă pe bursă cât mai repede cu putință, a declarat, luni, Greg Konieczny, vicepreședinte executiv Templeton Emerging Markets Group și manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, într-o conferință de presă.

 „Am avut o creștere a activelor nete de 1%, iar principala contribuție a venit de la companiile nelistate controlate de stat: Hidroelectrica, Aeroporturi București și Portul Constanța, urmată de Salrom. Sunt patru companii pe care le promovăm și vom continua să le promovăm ca fiind companii care ar trebui să ajungă la bursă cât mai repede cu putință. În ciuda faptului că suntem acționari minoritari putem adăuga valoare acestor companii și am dovedit că suntem administratori activi. Cele care au contribuit negativ au fost companiile nelistate Petrom și Romgaz, ca urmare a căderii prețurilor la petrol și gaze, și Nuclearelectrica, de asemenea, bănuiesc pentru că au continuat să vorbească despre reactoarele 3 și 4”, a spus Konieczny. Potrivit lui, calendarul arată că Hidroelectrica ar urma să fie listată în cel de-al doilea trimestru din 2017.

Grzegorz Konieczny, vicepresedinte executiv Templeton Emerging Markets Group si manager de portofoliu al Fondului Proprietatea
Grzegorz Konieczny, vicepresedinte executiv Templeton Emerging Markets Group si manager de portofoliu al Fondului Proprietatea

 „Din punct de vedere al performanței operaționale, Hidroelectrica a avut o situație foarte bună în acest an. Putem să spunem că pe ansamblu pentru Hidroelectrica ar trebui să fie un an record pentru profit. În prezent, există un consiliul interimar și un consiliu de supraveghere interimar. Este bine că procesul de selecție conform codului de guvernanță corporativă a început, Ministerul Energiei a început acest proces iar termenul limită de depunere a fost în 30 octombrie și după cum s-a raportat există 84 de candidați. Observăm o șansă mare de a avea în final un consiliul foarte profesionist și cu o reputație bună înainte de alegeri, ceea ce ar trebui urmat de încă un proces pentru comitetul de supervizare să numească management executiv, ceea ce ar trebui să dureze 2-3 luni, după alegerea acestui nou consiliu. Procesul de listare avansează deși încet potrivit standardelor noastre, iar în prezent țintele de calendar sunt al doilea trimestru al anului următor”, a mai arătat managerul de Portofoliu al Fondului Proprietatea.”(Agerpres.)

Erdogan a promis creștere a salariului minim în iulie. Prețurile la gaz și curent vor scădea

Turcia a majorat salariul minim cu aproximativ 54,66% la 8.506 lire (444 dolari) în prima lună a anului 2023. În iulie 2022, salariul minim a crescut cu 30% pentru a doua oară în 2022, în fața inflației ridicate.

Turcii nu l-au ascultat pe Erdogan! Rata fertilității a scăzut cel mai mult din Europa

În ultimii 20 de ani, s-a înregistrat o creștere cu 7% a ratei totale de fertilitate în Europa, țara cu cea mai mare rată totală de fertilitate din Europa în 2021 a fost Franța cu 1,84.

27 martie, ultima zi în care se poate depune candidatura. Un faimos actor vrea să fie deputat

27 martie este ultima zi în care candidații vor fi desemnați de alegătorii care încearcă să adune 100 de mii de semnături,...

190 de miliarde de vânzări către străini: Cumpărarea unei case în Turcia a devenit un vis pentru cetățeni

Deputatul CHP İzmir, Özcan Purçu a înaintat o întrebare către Ministeru Mediului, Urbanizării și Schimbărilor Climatice cu privire la vânzarea de locuințe către străini.

Salvator din Craiova povestește despre experiența din Hatay: „Am văzut imagini de nedescris.”

O echipă formată din opt oameni şi şase câini din Dolj, a participat la salvarea victimelor cutremurului din Hatay, Turcia, la scurt...

Scenariile AI cu Erdogan au ajuns virale. Iată imaginile în cazul în care câștigă sau pierde alegerile

Platforma de documentare turcă, 140journos, a creat cu ajutorul programele de inteligență artificială, viața post-electorală a președintelui Recep Tayyip Erdogan

Kılıçdaroğlu și-a lansează campania electorală. Mărțișorul folosit ca simbol:„Îți promit că primăvara va veni din nou”

În videoclip, Kılıçdaroğlu a spus „Vă promit, o Turcie care îi iubește și îi respectă pe cei care sunt diferiți așa cum sunt. O Turcie căreia îi place să trăiască.”, susține politicianul.

Dacia Duster va fi produs în Turcia!  200.000 de mașini pe an vor ieși din uzina din Bursa

Potrivit reportajului special al jurnalistului Emre Özpeynirci, care ia pulsul industriei auto, Oyak Renault s-a angajat la producția popularului SUV model Duster de la Dacia și își propune ca 200.000 de mașini să fie produse anual în provincia Bursa.