joi, noiembrie 21, 2024

Franţa: „Turcia ar fi total condamnabilă dacă operaţiunile au drept scop ocuparea sau cucerirea de teritorii„

Turcia ar fi ‘total condamnabilă’ dacă operaţiunile militare lansate de Ankara în Siria au drept scop ‘ocuparea’ sau ‘cucerirea’ de teritorii, a declarat ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, relatează AFP.
‘Înţelegem că Turcia vrea să-şi securizeze frontiera şi să lupte împotriva grupurilor teroriste care se află acolo şi, după cum ştiţi, ele sunt multe’, i-a răspuns ministrul unui parlamentar care l-a întrebat în legătură cu poziţia Franţei în ceea ce priveşte operaţiunea turcă din regiunea kurdă Afrin, din nordul Siriei.
‘Însă nu putem valida faptul că acest lucru se face în detrimentul populaţiei civile, mai ales că este vorba adesea despre refugiaţi şi persoane strămutate, care sunt câteva sute de mii’, a mai spus Le Drian.

„Realitatea este că sfârşitul exercitării dominaţiei teritoriale de către gruparea teroristă Daech duce la renaşterea altor conflicte care nu pot fi reglate decât când va exista o soluţie politică” a declarat  Le Drian.

 ‘Pe de altă parte, dacă Turcia ar desfăşura operaţiuni militare cu scopul cuceririi sau ocupării de teritorii, atunci ea (Ankara) ar fi total condamnabilă’, a continuat el. ‘Acestea sunt cele două chestiuni pe care le-am făcut cunoscute autorităţilor turce şi preşedintele Republicii (Emmanuel Macron) a avut ocazia să i le spună omologului său turc Recep Tayyip Erdogan’, a mai spus şeful diplomaţiei franceze.

Deputatul Jean-Paul Lecoq (Partidul Comunist francez) i-a reproşat ministrului Le Drian că ‘închide ochii la crime de război’ dacă susţine că ‘Turcia este implicată în Afrin pentru propria securitate’, acest deputat afirmând că este ‘o operaţiune de epurare etnică împotriva kurzilor’.
.Şeful diplomaţiei franceze a reiterat necesitatea de a respecta cadrul ONU pentru soluţionarea politică a conflictului din Siria.

‘Este nevoie de o soluţie sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (…) Asta nu se întâmplă la Soci, trebuie să se întâmple la Geneva’, a spus el, în momentul în care în oraşul rus de la Marea Neagră se desfăşoară marţi un Congres al dialogului naţional sirian organizat de Moscova cu sprijinul Turciei şi al Iranului şi care reuneşte reprezentanţi ai guvernului de la Damasc şi ai rebelilor sirieni. 

 https://www.lorientlejour.com/article/1097115/la-turquie-totalement-condamnable-si-elle-occupe-des-territoires-en-syrie-selon-le-drian.html

http://www.liberation.fr/france/2018/01/29/syrie-le-drian-n-envisage-pas-d-avancees-a-sotchi-apres-l-echec-de-vienne_1625926


 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.