duminică, martie 26, 2023

Francezul din Izmir: Henri Langlois şi cinemateca sau merită să trăieşti pentru o idee!

Cinemateca franceză, la Bercy. Poveste începută în 1935 când Henri Langlois şi Georges Franju recuperau şi salvau vechile copii ale filmelor. Ei au creat un cineclub intitulat „Cercle du cinema” ca să arate publicului cum se faceau filmele înainte.

O poveste extraordinară pe care orice iubitor de film ar trebui să o parcurgă. Povestea vieţii şi pasiunii lui Langlois nu a fost nici simplă, nici uşoară. Semn că merită să îţi dedici viaţa unei idei pe care o iubeşti cu pasiune.

Henri Langlois, un francez născut în 13 noiembrie1914 la Smirna (astăzi Izmir) a fost inspiratorul unei idei excepţionale. Povestea lumii filmului, a evoluţiei „suportului” cinematografic.

”Părinţii mei erau francezi din străinătate, ceea ce mi-a permis să fiu într-o întârziere de un secol”, avea să spună Langlois. Când a venit pe lume, lumea era în război iar Smyrne era o veche aşezare din Imperiul Otoman. După recucerirea Anatoliei, o mare parte din oraş e distrusă iar părinţii micului Henri sunt forţaţi să revină în Franţa…Tatăl său îl vroia avocat dar adolescentul rebel avea să dea foaia albă la examenul de bac şi să refuze cu îndărătnicie orice altceva: el nu vroia decât să facă cinema. ”Eram oaia neagră a familiei, nu voiam să fac decât cinema!” declara el. Împreună cu prietenul lui Franju, au început să facă filme documentare dar ceea ce iubea el în mod special era filmul mut. Odată cu apariţia sonorului, cinema-ul devine… altceva.Încurajaţi de criticul de film Jean Mitry, cei doi prieteni pun pe picioare un cineclub. ”Cercle du Cinéma”. Acesta e punctul de pornire a ceea ce avea să devină cinemateca franceză de astăzi. ”Era vorba de văzut filme şi atât. Discuţiile de după vizionare nu servesc la nimic” spunea el.

Mai mult decât un simplu arhivist, Langlois reuşeşte să salveze, să reconstituie o sumedenie de filme aflate în curs de dezintegrare.Majaoritatea filmelor stocate sunt pe celuloid, un material foarte fragil care cere condiţii speciale de conservare.
Chiar dacă a început totul numai cu câteva filme, de-a lungul deceniilor colecţia a crescut şi a ajuns să deţină mii de titluri. Chiar şi în timpul celui de al doilea război mondial, Langlois s-a încăpăţânat să păzească filmele şi să le protejeze de furia oarbă a naziştilor. Pe lângă filme, colecţia lui Langlois include maşinăriile, aparatele folosite, costume şi afişe, programe de sală. Este o pledoarie pentru păstrarea reperelor, pentru conservarea istoriei culturale, de care ar trebui să ţinem seamă. Cleopatra Lorinţiu

Salvator din Craiova povestește despre experiența din Hatay: „Am văzut imagini de nedescris.”

O echipă formată din opt oameni şi şase câini din Dolj, a participat la salvarea victimelor cutremurului din Hatay, Turcia, la scurt...

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

Turcia: 140.000 de dolari amendă pentru WhatsApp și Meta pentru că nu a numit o persoană de contact locală

Autoritatea Turcia pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (KVKK) a impus o amendă de 2.650.000 de lire (aproximativ 140.000 dolari) pe WhatsApp și Meta pentru că nu s-a înregistrat la Sistemul de Informații al Registrului Operatorilor de Date (VERBIS), conform presei turce.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Prima zi de Ramadan: Erdogan a luat masa cu victimele cutremurelor 

Vorbind cu supraviețuitorii cutremurului care locuiesc în complexul de containere din districtul Karacasu, Erdoğan a spus că nu există nicio odihnă sau pauză până când provinciile afectate de cutremur sunt reconstruite .

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.