Cinemateca franceză, la Bercy. Poveste începută în 1935 când Henri Langlois şi Georges Franju recuperau şi salvau vechile copii ale filmelor. Ei au creat un cineclub intitulat „Cercle du cinema” ca să arate publicului cum se faceau filmele înainte.
O poveste extraordinară pe care orice iubitor de film ar trebui să o parcurgă. Povestea vieţii şi pasiunii lui Langlois nu a fost nici simplă, nici uşoară. Semn că merită să îţi dedici viaţa unei idei pe care o iubeşti cu pasiune.
Henri Langlois, un francez născut în 13 noiembrie1914 la Smirna (astăzi Izmir) a fost inspiratorul unei idei excepţionale. Povestea lumii filmului, a evoluţiei „suportului” cinematografic.
”Părinţii mei erau francezi din străinătate, ceea ce mi-a permis să fiu într-o întârziere de un secol”, avea să spună Langlois. Când a venit pe lume, lumea era în război iar Smyrne era o veche aşezare din Imperiul Otoman. După recucerirea Anatoliei, o mare parte din oraş e distrusă iar părinţii micului Henri sunt forţaţi să revină în Franţa…Tatăl său îl vroia avocat dar adolescentul rebel avea să dea foaia albă la examenul de bac şi să refuze cu îndărătnicie orice altceva: el nu vroia decât să facă cinema. ”Eram oaia neagră a familiei, nu voiam să fac decât cinema!” declara el. Împreună cu prietenul lui Franju, au început să facă filme documentare dar ceea ce iubea el în mod special era filmul mut. Odată cu apariţia sonorului, cinema-ul devine… altceva.Încurajaţi de criticul de film Jean Mitry, cei doi prieteni pun pe picioare un cineclub. ”Cercle du Cinéma”. Acesta e punctul de pornire a ceea ce avea să devină cinemateca franceză de astăzi. ”Era vorba de văzut filme şi atât. Discuţiile de după vizionare nu servesc la nimic” spunea el.
Mai mult decât un simplu arhivist, Langlois reuşeşte să salveze, să reconstituie o sumedenie de filme aflate în curs de dezintegrare.Majaoritatea filmelor stocate sunt pe celuloid, un material foarte fragil care cere condiţii speciale de conservare.
Chiar dacă a început totul numai cu câteva filme, de-a lungul deceniilor colecţia a crescut şi a ajuns să deţină mii de titluri. Chiar şi în timpul celui de al doilea război mondial, Langlois s-a încăpăţânat să păzească filmele şi să le protejeze de furia oarbă a naziştilor. Pe lângă filme, colecţia lui Langlois include maşinăriile, aparatele folosite, costume şi afişe, programe de sală. Este o pledoarie pentru păstrarea reperelor, pentru conservarea istoriei culturale, de care ar trebui să ţinem seamă. Cleopatra Lorinţiu
