duminică, februarie 1, 2026

Fotbal: Federaţia turcă, obligată să-i plătească despăgubiri fostului selecţioner Fatih Terim

Un tribunal a condamnat luni Federaţia turcă de fotbal (TFF) să-i plătească fostului selecţioner Fatih Terim suma de 9,3 milioane de lire turceşti (aproape 2 milioane de euro), pentru rezilierea contractului acestuia, în iulie 2017, când a fost înlocuit cu românul Mircea Lucescu, informează agenţia EFE.

Terim, actualul antrenor la echipei Galatasaray Istanbul, a acţionat în justiţie TFF, căreia i-a solicitat o indemnizaţie în valoare de 3,5 milioane euro. Judecătorii i-au dat dreptate fostului selecţioner, considerând că TFF l-a concediat pe Terim, după ce acesta i-a agresat pe proprietarul şi pe angajaţii unui restaurant aflat în vecinătatea celui al ginerelui său, în oraşul Izmir, pentru a apăra „onoarea” familiei sale, după cum au explicat ulterior avocaţii antrenorului.

Atitudinea provocatoare a lui Terim, care a decis să-şi facă singur dreptate, a generat o mare controversă în Turcia şi, după câteva zile, Federaţia a anunţat despărţirea pe cale amiabilă de selecţioner, lucru care a fost interpretat ca o demisie a acestuia.

Fatih Terim solicitase o indemnizaţie în valoare de 3,5 milioane euro din partea Federaţiei turce de fotbal, pentru concedierea sa abuzivă.

Surpriză la Mediaș: gigantul turc Otokar cumpără Automecanica

Otokar, firma ce a produs autobuzele turcești pe care locuitorii din București, le folosesc zilnic, urmează să se ocupe și de producerea de...

Turcia propune interzicerea social media pentru copiii sub 15 ani

Parlamentul de la Ankara examinează un proiect de lege amplu menit să înăsprească regulile privind accesul minorilor la rețelele sociale și conținutul...