duminică, aprilie 21, 2024

Forțele Navale Române vor fi gazda navelor militare ale Grupării navale NATO SNMCMG-2

Forțele Navale Române vor fi gazda navelor militare ale Grupării navale NATO SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter-measures Group), care vor acosta, în perioada 28-31 iulie, în Portul Militar Constanța, pentru a continua seria activităților în comun.

După escalele în porturile Burgas din Bulgaria și Odessa din Ucraina, Dragorul Maritim „Lt. Lupu Dinescu”, vânătorul de mine turcesc „TCG Anamur” și nava germană de comandament și aprovizionare „FGS Rhein” se află la a treia staționare la cheu din această jumătate a lunii, perioadă în care au participat la exercițiul multinațional BREEZE 18, organizat de Forțele Navale Bulgare, în apele teritoriale ale Bulgariei și în apele internaționale ale Mării Negre, dar și la exercițiile comune, pe mare, cu navele militare ucrainene.

Activitățile echipajelor celor trei nave militare prevăd, în prima zi a escalei în România, și o vizită oficială la Comandamentul Flotei din Constanța, unde vor fi analizate aspecte ale colaborării din timpul acestei misiuni din bazinul Mării Negre.

Militarii germani, români și turci vor deschide duminică, 29 iulie, porțile navelor, pe care își îndeplinesc datoria, pentru a primi vizita populației civile, prezentă în Portul Constanța, la Dana Pasagere, în intervalele orare 10.00-12.00 și 14.00-18.00.

foto 2 nave nato
Prin intermediul acțiunilor desfășurate de cele două nave militare românești, în cadrul misiunilor NATO, Marina Militară Română contribuie la stabilirea unei prezențe avansate în partea estică a Alianței

După escala din Portul Militar Constanța, navele Grupării navale NATO SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter-measures Group) vor naviga, începând cu ziua de marți, 31 iulie, în largul Mării Negre, pentru a continua activitățile de instrucție și misiunile de supraveghere a traficului maritim, care se vor încheia cu câteva zile înainte de începerea pregătirilor pentru sărbătorirea Zilei Marinei Române, eveniment la care va participa și Dragorul Maritim „Lt. Lupu Dinescu”, dar și Fregata „Regele Ferdinand”, navă integrată în Gruparea navală NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

Prin intermediul acțiunilor desfășurate de cele două nave militare românești, în cadrul misiunilor NATO, Marina Militară Română contribuie la stabilirea unei prezențe avansate în partea estică a Alianței și își dovedește capacitatea de operaţionalitate deplină și continuă.Gruparea navală NATO SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter-measures Group) face parte dintre cele patru grupări NATO ale MARCOM (Allied Maritime Command), formate din forțe maritime multinaționale integrate, nave din țări aliate, și este condusă, din data de 6 iulie 2018, de către căpitan comandorul german Frank Maginsky.

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.