[MARK ALMOND*]
În vremuri de criză, când violența încolțește, oamenii de afară strigă după un om puternic pentru a depăși problema. Dar ce se întâmplă dacă terorismul generează haos într-o țară deja aflată sub puterile totale ale unui om puternic?
Turcia se află într-o poziție unică groaznică. Ea are acum “cel mai puternic președinte” după lovitura de stat militară din 1980 sau, poate, după Ataturk însuşi, acum nouăzeci de ani.
Însă abilitatea extraordinară a Președintelui Erdogan de a-și consolida puterea nu a fost compensată printr-o capacitate de a rezolva problemele țării.
Agonia din Turcia pare că va continua. Cu toate acestea având în vedere poziția geopolitică sensibilă a țării, haosul din Turcia înseamnă deasemenea instabilitate pentru Occident.
În timp ce Erdogan a strâns toate frânghiile de autoritate în mâinile sale într-o Turcie încă democratică, crimele comise la întâmplare, atentatele sinucigașe și războiul civil cu kurzii din sud-est au fost scăpate de sub control.
În mod bizar, Erdogan este un obsedat de control, care nu este într-adevăr conștient de amenințările cu care se confruntă societatea sa. Dacă există ceva ce a amplificat amenințările, aceasta este tocmai stilul său capricios de a guverna.
Prin înarmarea și încurajarea jihadiștilor radicali pentru a lupta împotriva regimului Assad în Siria, Erdogan a ignorat riscurile de recul.
Atunci când regimul lui Assad a fost slab, kurzii din Siria au început să se apere. Erdogan a luat atitudine pentru a-i opri de la stabilirea unui mini-stat kurd în sudul Turciei, dar prețul cerut de Occident pentru a închide ochii la acest lucru a fost reprimarea SI.
Aceste două reprimări au pornit atacurile teroriste din Turcia. Grupurile de kurzi au atacat în primul rând armata și poliția, însă SI a vizat civilii.
De asemenea politica externă a lui Erdogan a virat de la confruntarea cu Rusia și Iran la parteneriatul cu aceștia și acuzațiile publice că principalul său aliat de Vest, SUA, s-ar afla în spatele terorismului care afectează Turcia.
Economia a trecut de la boom la faliment în timpul lui Erdogan. Cândva acesta părea să fi realizat cu succes minunea de a combina politica musulmană cu economia de piață. Însă siajul conflictelor din Siria și Irak, plus terorismul terifiant care i-au îndepărtat pe turiști şi au târât Turcia într-o recesiune profundă.
În trecut, forțele militare au acționat pentru a restabili ordinea în Turcia (de obicei brutal). Cândva , în septembrie 1980, generalul Evren a lansat o lovitură de stat militară asupra războiului civil sângeros dintre bărbații înarmați din stânga radicală și dreapta radicală.
Cu un cost mare, armata a restabilit ordinea și chiar a promovat dezvoltarea economică și revenirea la democrație.
Cu toate acestea, după fiasco-ul loviturii de stat din iulie anul trecut, o altă lovitură de stat militară – cel puțin una de succes – pare imposibilă.
Desigur, ar fi fost de dorit, dacă ar fi existat posibilitatea alegerea unui, mod democratic pentru a ieși din actualul impas. Dar adversarii lui Erdogan din parlament sunt divizați și baza lor de sprijin este blocată în rândul anumitor minorități, cum ar fi secularii (împușcați la celebrarea Anului Nou) sau kurzii, sub asalt, ca trădători în ochii lui Erdogan.
Devine Turcia „un om bolnav” la marginea Europei? Un fel de Pakistan cu jihadiștii radicali ai Siriei, generând propriile sale amenințări talibane?
Din păcate, după decenii de promovare a Turciei ca model de urmat, țara riscă acum alunecarea pe drumul care duce către situaţia în care este Pakistanul.
Poate că în interiorul partidului de guvernământ există oameni gata să conteste acapararea de către preşedinte a puterii totale, ba chiar nerăbdători să îi ia locul.
Dar mă îndoiesc că aceștia au curajul de a se pune cu președintele Erdogan!
*Mark Almond: ‘Turcia Seculară: O scurtă istorie” va fi publicată de Institutul de Cercetare a Crizelor din Oxford (Crisis Research Institute in Oxford) în 2017
