După arestarea în masă a funcționarilor publici, profesorilor ,polițiștilor etc. , a început și arestarea parlamentarilor.
Împotriva arestării parlamentarilor din opoziţie ( 11 parlamentari făcând parte din Partidul Democratic al PoporuluiHDP ) au avut loc proteste în cartierul Kadikoy din Istanbul.
Printre protestatari se afla deputatul Huda Kaya și fiul său Muhammed Cihad . Poliția turcă s-a manifestat din nou cu violenţă faţă de mulţimea de protestatari. Fiul deputatului pro-Kurd (HDP)a căzut victima violențelor poliţiei şi ulterior a fost reținut de către polițiști.
Huda Kaya a încercat să se opună în fața arestării dar nu a reușit. Din cauza torturilor din arest Muhammed Cihad a fost trimis mai apoi, de urgență la spital.
Surse din spital confirmă faptul că Cihad are vertebre fracturate și traumatisme la nivelul capului.
Polițiștii au revenit la spital să-l aresteze pe Cihad care se afla într-o stare gravă, dar doctorii s-au împotrivit.
Luni dimineață polițiștii au revenit la spital, invocând necesitatea ca acesta să dea declaraţii la procuratură. Doctorii au declarat că pacientul că poate să plece numai cu ambulanța,în acest caz polițiștii au renunţat.
Conform medicilor, Muhammed Cihad trebuie să stea fie spitalizat li imobilizat sub îngrijire medicală cel puţin trei săptămâni.
Interpelat referitor la acest eveniment,Ministrul Justiției Bechir Bozdag a negat violențele și comportamentul dur al poliției menționând : ,,În Turcia, cui i s-a aplicat tortură și persecuții? Cine a făcut asta căci nu există nici un nume!Unde s-a întîmplat acest lucru căci nu există vreo adresă. Când s-a întîmplat căci nu se ştie.Nu se poate răspunde la aceste întrebări şi cu toate acestea Turcia este acuzată” a spus ministrul.
Tăinuirea elementelor legate de abuzuri este mai mult decât evidentă.