TRIBUNA
Fethullah Gülen / Oponent turc
Contrar a ceea ce demonstrează puterea autoritară a lui Erdogan în Turcia, este posibil să se construiască o democrație musulmană respectuoasă a Statului de drept, pledează, într-o tribună a «Lumii», oponentul exilat în Statele Unite.
Tribuna. A fost o perioadă în care Turcia era salutată ca model al democrației musulmane moderne. Este adevărat că, la începutul anilor 2000, AKP ( Partidul justiției și al dezvoltării, la putere) a aplicat reforme conforme standardelor democratice ale Uniunii Europene (UE) și a ameliorat bilanțul referitor la drepturile omului.
Din nefericire, reformele democratice nu au durat mult. Procesul a fost blocat câțiva ani mai târziu, în jurul lui 2011, după a treia sa victorie electorală, primul ministru de atunci, astăzi președintele Republicii, Recep Tayyip Erdogan, și-a schimbat total părerile.
« Eșecul experienției democratice turcești nu este datorat aderării la valorile islamice, ci mai degrabă trădării acestora »
Alunecarea spre autoritarism i-a retras Turciei «exemplaritatea» la care celelalte țări preponderent musulmane puteau să aspire.
Democrația este sistemul de guvernământ cel mai compatibil cu principiile islamului referitoare la guvernare. Unii ar putea fi tentați să invoce exemplul negativ al Turciei sub Erdogan pentru a demonstra o incompatibilitate între valorile democratice și cele islamice. Însă, în ciuda aparențelor respectării normelor religioase islamice, regimul lui Erdogan reprezintă o trădare totală a principalelor valori islamice.
Acestea nu se reduc la un stil vestimentar sau la folosirea sloganelor religioase. Ele includ respectarea Statului de drept cu o putere judiciară independentă, responsabilitatea conducătorilor și protejarea drepturilor inalienabile și a libertăților fiecărui cetățean. Eșecul experienței democratice turcești nu este datorat aderării la aceste valori islamice, ci mai degrabă trădării acestora.
A te exprima împotriva opresiunii este de asemenea o îndatorire religioasă
Deși musulmană aproape 99 %, societatea turcă rămâne în mod remarcabil eterogenă. Cetățenii turci aderă la numeroase ideologii, filosofii si credințe diferite și se identifică în suniți sau aleviți, turci, kurzi sau de o altă etnie, musulmani sau nemusulmani, evlavioși sau laici.
Într-o asemenea societate, încercările de omogenizare sunt nu numai neproductive, dar mai ales de natură să distrugă libertatea. Forma de guvernare participativă în care nicio grupare, majoritară sau minoritară, nu-i domină pe ceilalți este singura viabilă pentru o populație atât de diversă. Se poate afirma același lucru despre Siria si alte țări vecine din regiune.
« Libertatea este un drept acordat de către Dumnezeu, iar nimeni – nici un conducător- nu îl poate lua»
În Turcia sau în orice altă parte, conducătorii au exploatat diferențele din cadrul societății pentru a polariza fără cruțare, a ridica diferite grupări unele contra celorlalte și pentru a menține astfel controlul asupra lor. Oricare le-ar fi credințele sau viziunile despre lume, cetățenii ar trebui să se reunească în jurul acestor drepturi ale omului și libertăți universale pentru a putea să se opună în mod democratic celor care le violează aceste drepturi.
A te exprima împotriva opresiunii este un drept democratic, o datorie civică și o îndatorire religioasă pentru credincioși. Coranul cere credincioșilor să nu tacă în fața nedreptății: «O, voi cei care credeți! Fiți făptuitori neclintiți ai dreptății, martori înaintea lui Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinților și rudelor voastre » (surata 4, verset 135).
Faptul de a crede și de a nu crede, de a trăi conform convingerilor tale sau viziunii tale despre lume cu condiția ca ele să nu dăuneze convingerilor celorlalți și să exercite libertățile fundamentale, în mod deosebit libertatrea de exprimare, face dintr-o persoană o ființă umană. Libertatea este un drept acordat de către Dumnezeu, Multmilostivul, și nimeni – nici măcar conducător- nu îl poate lua.
Termenul de « Stat islamic » este în sine o contradicție
Contrar revendicărilor islamiștilor politici, islamul nu este o ideologie, este o religie. Conține sigur unele principii referitoare la guvernare, dar acestea nu reprezintă mai mult de 5 % din întreg corpusul islamic.
A reduce islamul la o ideologie politică este cea mai mare crimă comisă împotriva spiritului său. Toți cei care s-au gândit la o apropiere islamică între politică și Stat au comis trei erori. În primul rând, au confundat islamul stabilit de Coran și sunna (ansamblul spuselor lui Mohamed) și islamul experienței istorice a musulmanilor. Este importantă o analiză critică a experienței musulmanilor și a principiilor care au provenit din aceasta pentru a ne întoarce la sursele primordiale cu scopul de a propune un nou orizont musulmanilor din lumea întreagă in domeniile drepturilor omului , al democrației și al participării la cetățenești.
« Suveranitatea populară nu înseamnă că suveranitatea a fost luată de la Dumnezeu și a fost dată oamenilor»
În al doilea rând, o altă eroare constă în a se baza pe traducerile Coranului sau ale anumitor hadiși pentru a crea o legitimitate unei ideologii. Însă spiritul Coranului și, dacă putem spune, « filosofia » pe care se bazează viața Profetului nu pot fi perceptibile decât cu o intenție clară, a adeziune globală și prin căutarea voinței lui Dumnezeu.
În sfârșit, a treia eroare postulează o incompatibilitate între religie și democrație, conchizând că prima se fondează pe suveranitatea lui Dumnezeu , iar cea de-a doua pe cea a poporului. Niciun musulman nu se îndoiește că Allah este stăpânul a tot pe un plan cosmologic. Dar acest lucru nu înseamnă și că noi, creaturile Sale, nu avem voință, predispoziții, capaciatea de a face alegeri. Suvernaitatea populară nu înseamnă că suveranitatea a fost luată de la Dumnezeu și că a fost dată oamenilor; ea înseamnă că un aspect a cărui competență a fost acordată oamenilor de către Dumnezeu nu ar putea fi ipotecat de către un conducător autoritar sau o oligarhie.
Mai mult, ceea ce numim « Stat » nu este nimic altceva decât un sistem pe care oamenii l-au format pentru a-și proteja dreturile fundamentale și libertățile asigurând astfel justiția și pacea. Statul nu este un scop în sine, este un mijloc care permite oamenilor să atingă fericirea, aici și dincolo. Însuși termenul de « Stat islamic» este în sine o contradicție. Islamul nestabilind un cler, teocrația este străină spiritului său. Statul, o construcție provenită dintr-un contract social, este format din ființe umane, prin urmare, nu poate fi islamic sau sfânt.
Erdogan a deteriorat democrația altădată promițătoare în Turcia
Democrațiile sunt la fel de numeroase precum sunt și de variate. Idealul care susține toate aceste forme, mai ales că niciun grup nu le domină pe celelalte, este de asemenea un ideal islamic. Principiul de egalitate al cetățenilor se bazează pe principiul recunoașterii demnității fiecărei ființe umane și a respectului care îi este datorat în calitate de creație a lui Dumnezeu. O formă de guvernare participativă sau republicană este mult mai mult în rezonanță cu spiritul islamic decât cu alte forme de guvernământ, precum monarhiile sau oligarhiile.
« În Turcia, se continuă o vastă campanie de arestări, fondată pe culpabilitate prin asociere»
Tabloul actual al conducătorilor din Turcia seamănă mai mult cu o oligarhie decât cu o o democrație. Cum s-a ajuns aici?
Erdogan a stricat democrația altădată promițătoare în Turcia, ucigând aparatul de Stat, confiscând întreprinderi și recompensându-și persoanele de încredere. Pentru a strânge rândurile în spatele lui și a-și spori influența asupra puterii, m-a declarat dușman al Statului, acuzându-mă pe mine și pe simpatizanții mei cum că am fi cauza tuturor relelor. Un exemplu tipic al căutării țapului ispășitor. Regimul lui Erdogan m-a urmărit pe mine și alte sute de mii de persoane din sfera politică a mișcării pacifiste Hizmet. Manifestanți ecologiști, jurnaliști, universitari, kurzi, aleviți, nemulsumani și aumite grupări sunite au suferit consecințele agendei sale politice. Au fost ruinate vieți prin detenții, destituiri și multe alte injustiții.
Din cauza persecuțiilor în curs, mii de voluntari din Hizmet au cerut azil în țările europeme, între care Franța. În calitate de noi rezindenți, ei trebuie să respecte legile acestor țări, să ajute la găsirea de soluții problemelor acestor societăți și să ducă o luptă activă contra propagării de interpretări radicale ale islamului în Europa.
În Turcia, se continuă o vastă campanie de arestări fondată pe culpabilitate prin asociere. Mai mult de 150 000 de turci și-au pierdut locul de muncă, 200 000 au fost plasați în custodie și 50 000 au fost trimiși în arest. Persoanele care au făcut obiectul urmăririlor din motive politice și care vor să părăsească țara sunt private de dreptul lor fundamental de a pleca sau de a se întoarce, pașaportul fiindu-le anulat.
Erdogan distruge reputația dobândită de Replublica turcă pe scena internațională din 1923, exploatând relațiile diplomatice și mobilizând personalul și resursele guvernului pentru a hărțui și răpi simpatizanții mișcării Hizmet din întreaga lume.
Valorile democratice nu au fost niciodată înrădăcinate în societatea turcească
În ultimii ani, și raportat la asemenea persecuții, cetățenii turci au rămas pasivi în revendicările lor democratice față de conducători. Îngrijorarea în legătură cu stabilitatea economică este unul din motivele acestui comportament.
Însă există și un motiv istoric. Deși guvernarea democratică a fost un ideal al Republicii Turciei, valorile democratice nu au fost niciodată înrădăcinate în societatea turcească. Supunerea în fața unui conducător puternic și față de Stat a fost mereu o temă recurentă în programele școlare.
Loviturile militare de stat care survin aproape la fiecare zece ani nu au permis democrației de a se înrădăcina și nici de a progresa. Cetățenii au uitat că Statul există pentru popor și nu invers. Erdogan a profitat de această psihologie colectivă.
« Cred cu tărie că Turcia îsi va regăsi într-o zi drumul către democrație»
Democrația turcească este poate în stare de comă din cauza regimului actual, dar rămân optimist. Opresiunea nu durează niciodată mult timp. Cred cu tărie că Turcia îsi va regăsi într-o zi drumul către democrație. Totuși, pentru ca democrația să prindă rădăcină și să fie perenă, trebuie luate mai multe măsuri.
Mai întâi, programele școlare trebuie revizuite. Subiecte precum egalitatea tuturor cetățenilor și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei umane trebuie predate elevilor încă din primii ani pentru ca ei să le poată apăra atunci când vor crește.
Apoi, este necesară redactarea unei Constituții care să nu permită nici dominația minorității, nici a majorității și să apere drepturile fundamentale ale omului proclamate mai ales prin Declarația universală a drepturilor omului. Societatea civilă și presa liberă trebuie să fie protejate de Constituție pentru a putea contrabalansa puterea în Stat. Liderii de opinie trebuie în discursurile și acțiunile lor să pună accentul pe valorile democratice.
Turcia atins acum un punct în care democrația și drepturile omului sunt puse deoparte. A ratat o ocazie istorică de ajunge la o democrație europeană cu o populație majoritară musulmană. Acum doar un deceniu, această perspectivă era considerată drept o posibilitate reală.
Sper și mă rog ca trista experiență trăită recent de către țările majoritar musulmane să conducă la o trezire a conștiinței collective pentru a forma conducători însuflețiți cu spirit democratic care să apere sincer libertățile fundamentale ale omului. Islamul nu va avea nimic de reproșat.
Fethullah Gülen, născut în 1941, este un predicator și intelectual musulman turc, fondator al mișcării Hizmet (« serviciul »). Exilat în Statele Unite din 1999, este acuzat de Recep Tayyip Erdogan, al cărui apropiat a fost, de a fi intenționat o lovitură de Stat în 2016. Președintele turc a emis un mandat de arestare pe numele lui.
*Fethullah Gülen (oponent turc)
