Fethullah Gülen, clericul turc care trăiește în exil a condamnat atacurile recente din Franța și și-a exprimat condoleanțele pentru familiile îndurerate, relatează Turkish Minutes.
În discursul lui Gülen, de vineri, pentru alianța pentru valori comune (AfSV), o organizație non-profit inspirată de învățături, și-a arătat compasiunea față de evenimentele din Franța, condamnă acțiunile care sunt folosite ca “argumente islamice”
„Am aflat recent despre moartea a lui Samuel Paty într-un cartier din Paris și m-a întristat profund. Din păcate, am fost șocat de vestea că într-un alt oraș francez, alte trei persoane au fost înjunghiate brutal în timpul rugăciunii la lăcașul lor de cult. Aș dori să afirm deschis că am fost și mai întristat că cei care au comis aceste crime au folosit argumente islamice și au strigat lozinci religioase ”, a susținut clericul.
Declarația lui Gülen s-a încheiat cu o amintire a necesității „respectului și compasiunii”, în timp ce el a oferit condoleanțe celor dragi ai victimelor.
Ce s-a întâmplat?
Un migrant cecen de 18 ani l-a decapitat pe profesorul francez Samuel Paty la Paris, pe 16 octombrie, pentru că arăta caricaturi ale profetului Mahomed într-o clasă despre libertatea de exprimare. Urmând ca, președintele Emmanuel Macron să intensifice retorica împotriva islamismului. Poziția lui Macron a condus la apeluri la boicotarea produselor franceze în lumea musulmană.
Joi, un atacator cu un cuțit a ucis trei persoane lângă o biserică din orașul francez Nisa. Autoritățile franceze au descris actul drept „un atac terorist islamist”.