joi, ianuarie 1, 2026

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est

Alexandru Ciubotariu, cunoscut sub pseudonimul Pisica Pătrată, va acoperi cu graffiti întreaga clădire a Centrului Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative — CINETic, de pe strada Tudor Arghezi.El este și curatorul expoziției „BD ROMÂNESC — Intersecție între banda desenată și animația românească”, ce reunește lucrările a peste 30 de artiști locali.

„Cu intenția de a mă încadra cât mai bine în tema acestei ediții a Festivalului Internațional Anim’est, am încercat să alcătuiesc o expoziție de intersecție a două arte pe care le îndrăgesc iremediabil. Este vorba de banda desenată și filmul de animație. (…) Chiar dacă au multe puncte comune, cele două arte sunt foarte diferite în limbajul folosit și de aici aș aprecia mai mult realizările acestor peste 30 de artiști pe care am reușit să îi expunem cu ocazia celei de-a XII-a ediții a festivalului”, spune Alexandru Ciubotariu, citat în comunicat.Expoziția poate fi văzută pe toată perioada festivalului, iar vernisajul are loc pe 6 octombrie, de la ora 20,00.

Invitatul special al Anim’est, canadianul Dave Cooper, unul dintre cei mai apreciați artiști internaționali creatori de benzi desenate, expune, până pe 8 octombrie, la Apollo 111, lucrările care au servit drept inspirație sau chiar au fost folosite în realizarea scurtmetrajului său „Absența lui Eddy Table”.

Invitatul special al Anim’est, canadianul Dave Cooper, unul dintre cei mai apreciați artiști internaționali creatori de benzi desenate, expune, până pe 8 octombrie, la Apollo 111, lucrările care au servit drept inspirație sau chiar au fost folosite în realizarea scurtmetrajului său „Absența lui Eddy Table”.

„E probabil o încercare de a reflecta ambiguitatea realității: lucrurile simpatice nu sunt întotdeauna sinonime cu binele. Ticăloșii nu sunt neapărat periculoși”, afirmă Dave Cooper, citat în comunicat.

Carol 53 găzduiește, de asemenea, o expoziție din cadrul Anim’est, destinată exclusiv publicului peste 18 ani: „Le Dernier Cri — the dark side of comics”. Vernisajul are loc vineri, 6 octombrie, de la ora 22,00, însă expoziția poate fi deja vizitată.

Toate expozițiile din cadrul Anim’est vor fi deschise publicului în cadrul Nopții Galeriilor.

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est are loc la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Expirat, Apollo 111 și Carol 53.

Festivalul, membru al rețelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociația Este”n’est și finanțat de Centrul Național la Cinematografiei, Administrația Fondului Cultural Național, Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Cultural Român și Fundația Japonia. Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București ARCUB.

 

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

Trump, între Ankara și Tel Aviv: F-35 tensionează scena diplomatică

Președintele Donald Trump a anunțat în timpul unei întâlniri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la reședința sa din Florida, că Statele Unite analizează „foarte serios”...