miercuri, aprilie 24, 2024

Expoziția „Mărturii fotografice ale cutremurului din 4 martie 1977”, deschisă la Muzeul Municipiului

Expoziția „Mărturii fotografice ale cutremurului din 4 martie 1977”, o relatare în imagini a acestei tragedii, a fost deschisă vineri, la patruzeci de ani de la teribilul eveniment, la Palatul Suțu.

Curatoriată de dr. Grina-Mihaela Rafailă și Ana Iacob, de la Biroul de Istorie Bucureșteană — Muzeul Municipiului, expoziția prezintă urmările celui mai grav seism din perioada postbelică.

În imagini — aparținând instituției muzeale — sunt evidențiate pagubele uriașe produse în București: imobile prăbușite sau în stare iminentă de colaps, precum marile blocuri Scala, Dunărea, Continental sau Wilson, puternic avariate de sinistru.

Totodată sunt prezentate o serie de mărturisiri în legătură cu victimele cutremurului, printre cei decedați aflându-se personalități ale vieții culturale din acea perioadă, printre care Toma Caragiu, Eliza Petrăchescu, A.E. Bakonsky, Alexandru Bocăneț.

„Această poveste, pe care colegii mei au ales-o, reprezintă un moment pe care Bucureștiul l-a trăit foarte marcat atunci și mai ales după aceea, fiindcă a urmat sistematizarea. Însă, să oprești timpul în fragmente și mărturisiri, care în general doresc a fi uitate, nu este ușor. Ei bine, am spus ‘Haideți să vedem acest fragment de timp și să ne dorim să nu fie recurent! Pentru asta trebuie să-l păstrăm în memoria noastră și să ne reamintim, fragmentar măcar, peisaje și stări afective”, a spus directorul Muzeului Municipiului, istoricul Adrian Majuru.

Despre momentele teribile ale producerii seismului, ca și despre urmările acestuia au vorbit arhitectul Alexandru Panaitescu și Gheorghe Florescu, autorul volumului „Confesiunile unui cafegiu”, acesta din urmă relatând, cu emoția celui care a trăit pe viu întâmplări din acele zile.

A fost prezent ambasadorul Republicii Cehe la București, Vladimír Války.

Deschisă în sălile refuncționalizate de curând pentru a fi redate publicului, aflate la parterul muzeului, expoziția poate fi vizitată până pe data de 30 aprilie.

Ähnliches Foto

Ähnliches Foto

Ähnliches Foto

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.