joi, octombrie 10, 2024

Explozie la terminalul de gaze din Baumgarten. Care vor fi consecinţele?

O explozie survenită marți dimineața la terminalul de gaze din Baumgarten, în estul Austriei, s-a soldat cu un mort și rănirea mai multor persoane. Explozia, ale cărei cauze nu au fost deocamdată identificate, s-a produs la ora 8:45 (7:45 GMT) și a fost urmată de un incendiu.

Compania Gas Connect Austria, care deține terminalul de la Baumgarten, a informat că livrările de gaze naturale din Rusia spre Italia via Austria au fost întrerupte după explozie.

Italia va declara starea de urgență cu privire la livrările de energie, după explozia de la terminalul de gaze de la Baumgarten, estul Austriei, a declarat marți ministrul italian al Industriei, Carlo Calenda, transmite Reuters.

Ministrul italian al Industriei, a apreciat că incidentul din Austria a scos în evidență faptul că Italia „are o serioasă problemă de aprovizionare” precum și necesitatea de a dezvolta gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP). Acest proiect ar oferi Italiei o nouă sursă de aprovizionare cu gaze naturale dar până acum a fost întârziat de protestele activităților de mediu.

„Dacă am fi avut TAP, nu am fi fost nevoiți să declarăm stare de urgență”, a declarat Calenda.Terminalul de la Baumgarten este principalul centru de distribuție în Austria pentru gazul natural venit din Rusia și Norvegia. Instalația, inaugurată în 1959 și având o capacitate anuală de 40 de miliarde de metri cubi, reprezintă unul din principalele „hub”-uri de gaz din Europa centrală, deservind în special nordul Italiei și sudul Germaniei. Terminalul este controlat de compania Gas Connect Austria, la care un pachet de 51% din acțiuni aparține grupului energetic austriac OMV.

3
Explozia, ale cărei cauze nu au fost deocamdată identificate, s-a produs la ora 8:45 (7:45 GMT) și a fost urmată de un incendiu

Marți, la bursa ICE Futures Europe din Londra, prețul gazelor naturale cu livrare luna viitoare a urcat cu 20%, până la 92 penny pentru 100.000 de BTU (unitate de măsură pentru căldură), cel mai ridicat nivel înregistrat din decembrie 2013.

 

 

Cazul care a cutremurat Turcia. Proteste după ce un bărbat a omorât două tinere în Istanbul

Sute de femei s-au adunat în jurul Porții Adrianopol, din districtul Fatih, unde ucigașul în vârstă de 19 ani l-a ucis și decapitat pe İkbal Uzuner înainte de a se sinucide. 

Erdogan vizită în Albania și Serbia. Inaugurarea a Marii Moschei din Tirana, cea mai mare din Balcani

Erdogan urmează să inaugureze, joi, în Albania, Marea Moschee din Tirana. Cea mai mare moschee din Balcani, construcția finanțată de Turcia.

Criza economică din Turcia. Studenții din Istanbul nu își pot permite locuințe sau bunuri de bază

Costul vieții pentru studenții din Istanbul a depășit salariul minim pe economie, potrivit „Student Cost of Living Survey” realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA).

China: Plângere împotriva Turcia din cauza prețurilor vehiculelor electrice

China se confruntă cu presiuni comerciale tot mai mari la nivel mondial din cauza exporturilor sale în creștere de vehicule electrice, despre care multe țări susțin că sunt subvenționate puternic de Beijing pentru a-și susține economia în plină desfășurare.

Violența împotriva femeilor. Vânzările de spray cu piper în Turcia au crescut

Vânzările de spray cu piper au crescut în Turcia în special după uciderea brutală a două tinere de 19 ani în Istanbul, conform presei turcești.