sâmbătă, martie 25, 2023

Eveniment organizat în Baza Aeriană din Monte Real

Ultimele trei avioane F-16 au fost recepționate, miercuri, în Portugalia, în cadrul unui eveniment organizat în Baza Aeriană din Monte Real, în prezența unei delegații conduse de secretarul de stat Mircea Dușa, informează un comunicat de presă al Ministerului Apărării. Ultimele trei avioane F-16, recepționate; Dușa: Achiziția este un pas major în creșterea capabilităților armatei

Potrivit oficialului român, contractul interguvernamental româno-portughez pentru achiziționarea avioanelor F-16 reprezintă, la nivel bilateral, „un model de cooperare eficientă, profesionistă, transparentă și cu beneficii importante” pentru ambele state.

Demnitarul român a accentuat că relațiile contractuale și excelenta cooperare între cele două forțe aeriene vor continua și după livrarea celor trei aeronave.

Secretarul de stat Dușa a apreciat și sprijinul american în special în derularea în ansamblu a programului, transferul aeronavelor către România și instruirea personalului navigant și tehnic.

thumbnail_index(715)În opinia lui Dușa, achiziția reprezintă și o etapă de tranziție către introducerea în serviciul Forțelor Aeriene Române a aeronavelor de generația a V-a. Demnitarul a apreciat că programul de înzestrare cu aeronave F-16 își va dovedi importanța strategică nu doar pe plan național, ci și la nivel regional, întărind capacitatea României de a răspunde adecvat cerințelor de descurajare și apărare specifice regiunii Mării Negre.

După cum se menționează în comunicatul MApN, la ceremonia din Portugalia au mai participat, din partea română, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-locotenent Laurian Anastasof, precum și alte persoane cu responsabilități în procesul de achiziție a primei escadrile de F-16 Fighting Falcon.

Ceremonia oficială de recepție a celor trei aeronave va avea loc săptămâna viitoare în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, din Fetești.

Turcia: 140.000 de dolari amendă pentru WhatsApp și Meta pentru că nu a numit o persoană de contact locală

Autoritatea Turcia pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (KVKK) a impus o amendă de 2.650.000 de lire (aproximativ 140.000 dolari) pe WhatsApp și Meta pentru că nu s-a înregistrat la Sistemul de Informații al Registrului Operatorilor de Date (VERBIS), conform presei turce.

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

Faimosul fotbalist, Mesut Özil se retrage din sport. Presa speculează că va fi parlament în partidul lui Erdogan

Fotbalistul turco-german, Mesut Özil și-a anunțat, miercuri, retragerea la vârsta de 34 de ani, iar presa turcă speculează cu privire la posibila sa numire în parlament din partea partidului lui Erdogan.

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.

Prima zi de Ramadan: Erdogan a luat masa cu victimele cutremurelor 

Vorbind cu supraviețuitorii cutremurului care locuiesc în complexul de containere din districtul Karacasu, Erdoğan a spus că nu există nicio odihnă sau pauză până când provinciile afectate de cutremur sunt reconstruite .

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.