vineri, iulie 26, 2024

ESCALADARE PERICULOASĂ ÎN SIRIA. URMEAZĂ ÎNTRUNIRE DE URGENȚĂ A CS AL ONU

După atacul chimic din Siria, cel puțin 70 de morți.

Cel puțin 70 de persoane au murit, duminică, în urma unui presupus atac cu arme chimice în orașul sirian Douma, ultima redută a rebelilor din regiunea Ghuta de Est( conform BBC News , Reuters.)Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat duminică că informaţiile prezentate privind un atac cu arme chimice în oraşul sirian Douma sunt extrem de îngrijorătoare şi a cerut o întrunire de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a examina situaţia, relatează Reuters.

Donald Trump, limbaj dur :” Rusia şi Iranul sunt responsabile pentru sprijinirea animalului Assad”

Preşedintele american Donald Trump a condamnat presupusul atac chimic din oraşul sirian Douma şi a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin şi regimul iranian poartă responsabilitatea pentru uciderea unor civili nevinovaţi, întrucât susţin regimul Bashar al-Assad, relatează BBC News.Pe Twitter , Preşedintele Americii a scris :””Multe victime, inclusiv femei şi copii, în urma unui atac chimic necugetate în Siria. Zona în care se petrec atrocităţile a fost închisă şi înconjurată de armata siriană, astfel că este complet inaccesibilă pentru lumea exterioară. Preşedintele Putin, Rusia şi Iranul sunt responsabile pentru sprijinirea animalului Assad. Un mare preţ va fi plătit. Deschideţi imediat zona pentru accesul asistenţei medicale şi pentru verificări! Un alt dezastru umanitar comis fără niciun motiv. Bolnav! Dacă preşedintele Obama ar fi depăşit aşa-zisa linie roşie declarată, dezastrul sirian s-ar fi încheiat cu mult timp în urmă! Animalul Assad ar fi fost istorie!”

Presa de stat de la Damasc a anunţat că forţele guvernamentale nu au efectuat atacuri chimice

Regimul Assad respinge toate acuzaţiile !

Regimul sirian şi Ministerul rus al Apărării au respins, duminică, informaţiile privind un presupus atac cu arme chimice în oraşul sirian Douma, ultima redută a rebelilor din regiunea Ghuta de Est, relatează agenţiie Tass şi Sputnik.

O serie de organizaţii umanitare şi mai mulţi medici susţin că minimum 70 de persoane au murit prin asfixiere şi alte câteva sute prezintă simptome precum convulsii şi salivă abundentă (spume la gură), specifice pentru expunerea la substanţe neurotoxice sau clor.

Presa de stat de la Damasc a anunţat că forţele guvernamentale nu au efectuat atacuri chimice, iar informaţiile prezentate în presa occidentală sunt „invenţii” generate de faptul că rebelii au pierdut majoritatea teritoriilor ocupate.

„Teroriştii Jaish al-Islam sunt în pragul colapsului şi apelează la media pentru a inventa atacuri chimice, în încercarea evidentă şi nereuşită de a împiedica avansarea armatei siriene”, a transmis agenţia de ştiri SANA, citând un oficial guvernamental.

Anterior, presa siriană anunţase că gruparea insurgentă Jaish al-Islam şi regimul Assad au ajuns la un acord pentru încetarea focului şi reluarea dialogului pentru eliberarea oraşului Douma, ultima redută a rebelilor din Ghuta de Est.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că nu poate confirma dacă au fost folosite arme chimice în oraşul Douma, adăugând că au fost efectuate bombardamente puternice în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Respingem categoric aceste informaţii şi confirmăm disponibilitatea de a trimite, după ce oraşul Douma va fi eliberat de militanţi, specialişti ruşi în domeniul radiaţiei, precum şi a protecţiei chimice şi biologice, să colecteze date pentru a confirma că aceste rapoarte sunt fabricate”, a spus Evtuşenko. şeful Centrului rus pentru reconcilierea părţilor aflate în conflict în Siria

Rusia respinge  acuzaţiile privind folosirea armelor chimice.

Ministerul rus al Apărării aminteşte că a avertizat în repetate rânduri despre posibile provocări privind utilizarea armelor chimice în Siria. Rusia susţine că acuzarea forţelor guvernamentale siriene de către SUA are ca scop justificarea unei eventuale intervenţii militare în Siria.

„Farsa privind atacuri cu clor sau alte substanţe otrăvitoare comise de forţele guvernamentale siriene continuă să apară. O nouă farsă este presupusul atac chimic din Douma. În acelaşi timp, au fost făcute referiri la ONG-ul <Căştile Albe>, care a fost prins în mod repetat în timp ce acţiona alături de terorişti, precum şi la alte aşa-zise organizaţii umanitare cu sediul în Marea Britanie şi Statele Unite. Este necesar să avertizăm încă o dată că o intervenţie militară în Siria, pe fondul unor pretexte fabricate şi în zonele unde militarii ruşi sunt dislocaţi la cererea guvernului legitim, este absolut inacceptabilă şi ar putea avea consecinţe foarte grave”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova.

In legătură cu bombardarea unei baze aeriene de pe sol sirian ca represalii la acest atac chimic care a distrus in majoritate civili şi copii, atribuită  armatei israeliene, Israelul nu a făcut nici un comentariu pina in prezent. Baza respectiva a fost insă vizata si anterior de către Israel.

http://handofmoscow.com/2018/04/08/the-defense-ministry-denied-reports-about-the-use-of-the-army-of-syria-chemical-weapons-in-the-duma/

http://www.lemonde.fr/proche-orient/article/2018/04/09/syrie-confusion-autour-de-frappes-sur-une-base-militaire-du-regime_5282663_3218.html

http://www.bfmtv.com/international/frappe-contre-une-base-militaire-en-syrie-le-regime-accuse-israel-1415032.html


 

 

 

 

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...