joi, ianuarie 1, 2026

Erdogan va efectua o vizită în Rusia în 9 august

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va efectua o vizită la Sankt-Petersburg la 9 august, a confirmat marți vicepremierul turc Mehmet Simsek într-o întâlnire cu vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici la Moscova, relatează agenția de presă TASS.

Președintele Erdogan a „confirmat faptul că la 9 august va fi la Sankt-Petersburg. Astăzi suntem aici pentru ca în cel mai scurt timp și într-un ritm cât mai rapid să normalizăm relațiile dintre țările noastre, întrerupte la 24 noiembrie 2015”, a declarat vicepremierul turc.

Cu această ocazie, el a mulțumit Rusiei pentru sprijinul acordat autorităților Turciei în timpul loviturii de stat militare eșuate la 15 iulie.

În plus, Simsek a anunțat că Ankara a prezentat un raport Moscovei privind măsurile de securitate pentru reluarea zborurilor charter ruse către Turcia. El a pledat pentru o normalizare cât mai rapidă a relațiilor dintre cele două țări, afectate de doborârea unui bombardier rusesc Su-24 de către aviația turcă la granița cu Siria în noiembrie trecut.

La rândul său, vicepremierul rus a confirmat că o întrevedere între președinții Rusiei și Turciei va avea loc în prima decadă a lunii august.

La 29 iunie, președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, au avut o convorbire telefonică în timpul căreia au convenit să ia măsuri pentru normalizarea relațiilor dintre cele două țări, precum și asupra unei întâlniri personale. Putin i-a spus lui Erdogan că mesajul său a creat condițiile prealabile pentru reluarea colaborării.

În mesajul din 27 iunie, la care se referea Putin, președintele turc cerea scuze pentru moartea pilotului Su-24, exprimându-și totodată dorința de a restabili relațiile cu Rusia.

AGERPRES

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...

Trump, între Ankara și Tel Aviv: F-35 tensionează scena diplomatică

Președintele Donald Trump a anunțat în timpul unei întâlniri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la reședința sa din Florida, că Statele Unite analizează „foarte serios”...