vineri, martie 29, 2024

Erdogan declară că “adepții lui Gülen din Turcia nu se vor bucura de dreptul la viață”

Președintele turc Recep T. Erdoğan, care a dus o lupta necontenită împotriva adepților mișcării fidele clericului F. Gülen, a declarat pur şi simplu ca simpatizanții mișcării Gülen care trăiesc în Turcia nu se vor bucura de “dreptul la viață”.

turkey

Adresandu-se publicului într-un miting desfăşurat în provincia de la Marea Neagră , Zonguldak, Erdoğan a declarat marţea trecută: „Suprimăm orice Gülenist din armată, din poliție și din instituțiile de stat. Și vom continua curățarea lor din aceste organizații, deoarece vom eradica acest cancer din corpul acestei țări și al statului. Ei nu se vor bucura de dreptul la viață. Ei au divizat această națiune, acest Ummah. Lupta noastră împotriva lor va continua până la capăt. Nu îi vom lăsa răniți…“

Turcia a supraviețuit unei tentative de lovitură de stat militară care a avut loc la 15 iulie, în timpul căreia peste 240 de persoane au murit şi peste o mie au fost rănite. Imediat după puci, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), împreună cu președintele Erdogan au dat vina pe mișcarea Gülen, în ciuda lipsei oricărei dovezi în acest sens.

Deși mișcarea Gülen neagă cu fermitate ca ar fi avut vreun rol în puci, guvernul o acuză că ar fi pus la cale lovitura de stat dejucată.

Fethullah Gülen, inspiratorul Mişcării Hizmet, a cerut de altfel o anchetă internațională pentru investigarea tentativei de lovitură de stat. Dar președintele Erdoğan – care a numit tentativa de lovitură de stat „un dar de la Dumnezeu“- şi guvernul său au inițiat o epurare pe scară largă care vizează suprimarea simpatizanților mișcării din cadrul instituțiilor de stat, umilirea şi persecutarea figurilor sale populare și punerea lor sub arest.

magdur

În epurările masive de după lovitura de stat care sunt înca în curs de desfășurare , peste 135.000 de persoane, inclusiv mii de cadre din armată, au fost eliminate pe motivul conexiunii lor reale sau imaginare cu mișcarea Gülen, potrivit unei declarații a ministrului muncii din 10 ianuarie.

La 1 martie, 93.248 de persoane erau reținute fără sentinţă judecatorească, iar altele 46.274 în arest preventiv.

Potrivit unei declarații emise de ministrul de Interne Süleyman Soylu în 2 aprilie, un total de 113.260 de persoane au fost reținute în cadrul investigațiilor privind mișcarea Gülen de la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie în timp ce 47.155 au fost puse sub arest preventiv.

Guvernul AKP și Erdoğan au început războiul împotriva mișcării Gülen la sfârșitul anului 2013, în urma izbucnirii unui scandal de corupție în care a fost implicat cercul apropiat al lui Erdoğan. Erdoğan acuză, de asemenea, mișcarea de plănuirea investigațiilor de corupție pentru a răsturna guvernul său, în timp ce mișcarea neagă cu fermitate acuzaţiile.


*Clip video Globe Post.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan și Atatürk: „Nu a fost interzisă religia.”/ „Președintele care a construit peste 13.000 de moschei..”(Part.I)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România despre islam, schimbările în societatea turcă în perioada lui Atatürk, dar și viața politică și religioasă din Turcia de azi.

Erdoğan va merge la Casa Albă pentru prima dată ca invitat a lui Joe Biden

Dacă informațiile se dovedesc adevărate, Erdogan și Biden, care au purtat deja discuții la summituri internaționale, se vor întâlni pentru prima dată în Biroul Oval.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan: „Luna empatiei, luna solidarității, luna unității”.(Part II)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, într-un articol în două părți. Prima parte conținând aspecte legate despre viața politică și religioasă de la Abdülhamid al II -lea, trecând în revistă perioada lui Ataturk până la Erdoğan.

Despăgubire de 4.670 de dolari pentru familiile minerilor care au murit în dezastru din Turcia

Deși, asigurarea pentru accidentele miniere a fost recent crescută la 1 milion de lire turcești (31.145 de dolari), familiile victimelor celor nouă mineri îngropați sub o alunecare de teren contaminată cu cianuri și acid sulfuric trebuie să se mulțumească cu suma de 150.000 de lire (4.670 de dolari).

Turcia a urcat 8 locuri în raportul Fericirii Mondiale. Bătrânii mai fericiți decât cei tineri

Raportul anual arată o schimbare notabilă, deoarece Statele Unite și Germania au coborât din primele 20 și sunt acum pe locurile 23, respectiv 24. Între timp, Costa Rica și Kuweit au făcut progrese semnificative, trecând în top 20 pe locurile 12 și, respectiv, 13.

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne