miercuri, octombrie 14, 2020

Donald Trump: O furtună mediatică după exprimări discutabile şi controverse referitoare la tema imigraţiei

Preşedintele american Donald Trump a negat vineri că ar fi utilizat, într-o reuniune cu senatori având ca temă imigraţia, expresia ‘ţări de rahat’, care a provocat un val de indignare în SUA şi în lume, transmite AFP.

Bazându-se pe declaraţii ale unor persoane prezente la reuniunea de joi de la Casa Albă, presa americană l-a citat pe preşedinte criticând imigraţia provenită din ‘ţări de rahat’ („shithole countries”), precum Haiti, El Salvador sau state de pe continentul african.

2
Democratul Luis Gutierrez, membru al Congresului,a afirmat: ‘Putem spune acum cu certitudine de 100% că preşedintele este un rasist care nu împărtăşeşte valorile înscrise în Constituţia noastră’.

‘Limbajul folosit de mine la reuniunea DACA a fost dur, dar nu acesta a fost limbajul folosit. Ce a fost într-adevăr dur a fost propunerea bizară – un mare pas înapoi pentru DACA!’, a scris Trump pe Twitter, în urma polemicii declanşate de declaraţia sa, calificată de ONU ca ‘şocantă şi ruşinoasă’.

‘Vreau un sistem de imigraţie bazat pe merite şi oameni care vor ajuta ţara noastră să avanseze’, a mai scris Trump vineri, respingând planul care îi fusese prezentat joi. ‘Vreau securitate pentru poporul nostru’, a adăugat el.

Tweet-ul de dezminţire al preşedintelui a fost contrazis ulterior de senatorul democrat Dick Durbin, care a asistat la reuniune. ‘A pronunţat aceste cuvinte pline de ură şi le-a pronunţat de mai multe ori”, a declarat senatorul.

Printre cei care au reacţionat a fost democratul Luis Gutierrez, membru al Congresului, care a afirmat: ‘Putem spune acum cu certitudine de 100% că preşedintele este un rasist care nu împărtăşeşte valorile înscrise în Constituţia noastră’.

Colega sa republicană Mia Love, de origine haitiană, a fost de părere, într-un comunicat, că afirmaţia preşedintelui este ‘inacceptabilă’.

‘Dacă se va confirma, este vorba de comentarii şocante şi ruşinoase din partea preşedintelui SUA. Îmi pare rău, dar nu există un alt cuvânt decât ”rasiste”, a declarat vineri şi Rupert Colville, purtător de cuvânt al UNHCR, la Geneva, observând că aceste remarci arată ‘partea cea mai rea a omenirii, validând şi încurajând rasismul şi xenofobia’.

Uniunea Africană (UA) a reacţionat, la rândul său, la remarcile ‘jignitoare’ şi ‘deranjante’ ale preşedintelui american Donald Trump despre care a relatat presa americană. ‘După părerea mea, nu este doar jignitor pentru persoanele de origine africană din Statele Unite, ci şi pentru cetăţenii africani’, a declarat pentru AFP Ebba Kalondo, purtătoare de cuvânt a preşedintelui Comisiei UA, Moussa Faki. ‘Este cu atât mai jignitor ţinând cont de realitatea istorică a numărului de africani care au ajuns în Statele Unite ca sclavi’, a adăugat ea.

‘După părerea mea, nu este doar jignitor pentru persoanele de origine africană din Statele Unite, ci şi pentru cetăţenii africani’, a declarat pentru AFP Ebba Kalondo, purtătoare de cuvânt a preşedintelui Comisiei UA, Moussa Faki

Întrebată dacă aceste remarci au caracter rasist sau nu, Ella Kalondo a răspuns: ‘Da, sunt în mod clar’. Ea a subliniat însă că SUA ‘sunt o mare ţară, o ţară care reprezintă mult mai mult decât un singur om sau o declaraţie’.

Botswana a anunţat că l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i transmite acestuia ‘nemulţumirea’ faţă de afirmaţiile ‘iresponsabile, reprobabile şi rasiste’ atribuite lui Donald Trump, iar guvernul haitian s-a declarat ‘profund indignat şi şocat’ de aceleaşi remarci ale preşedintelui american.

 

 

Humanitas Cișmigiu a lansat cartea scriitorului turc, Ahmet Altan„Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemnițat”

Librăria Humanitas de la Cișmigiu a lansat, vineri, cartea”Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemnițat” a scriitorului turc, Ahmet Altan, închis după gratii de mai bine de patru ani, sub represiunile guvernului turc.

Prețul meniului de pește s-a triplat la restaurantele din Istanbul

Prețul la pește, în special cea a peștelui bonito, în faimoasele restaurante de pește din Istanbul, s-a triplat,

Brațul lung a lui Erdogan în Europa: Turcia complotează în vederea unor asasinate în diaspora

Evenimentele recente din Europa arată faptul că „brațul lung” al președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan a început din nou să funcționeze în Europa, prin alte activități decât răpirile sponsorizate de guvernul turc, relatează Turkish Minutes.

Mărturisirile unui jurnalist turc închis: Copiii strigă din celulă” Deschideți ușa! Deschideți ușa!”

Un jurnalist aflat după gratii a vorbit într-o scrisoare despre tragediile familiilor destrămate ca urmare a aplicării deciziilor guvernului turc, mai ales despre suferințele copiilor ai căror părinți sunt închiși în penitenciar, printre care și fata lui de patru ani.

Turcia cumpără 1,5 milioane de vaccinuri antigripale. Farmaciștii se tem că nu este de ajuns

Farmaciștii se tem că vor rămâne fără vaccinuri antigripale, deși Turcia se așteaptă la o aprovizionare de 1,5 milioane de vaccinuri împotriva gripei până pe 15 octombrie.

COVID-19 a ajuns în Turcia cu o lună înainte ca guvernul să raporteze primele cazuri

Partidul Republican Popular (CHP) a acuzat guvernul turc că nu a raportat cazuri suspecte de COVID-19 în februarie, cu o lună înainte...

Biden îi cere lui Erdogan să schimbe decizia asupra Hagia Sophia

Biden i-a cerut lui Erdogan să revoce decizia asupra Hagia Sophia și să o schimbe în muzeu,  relatează Duvar English.

Turcia: Mamă a 3 copii bătută cu lanțuri timp de 5 zile

Un bărbat și-a torturat soția timp de cinci zile, bătând-o cu un lanțuri de fier în apartamentul în care locuia cu copiii.