sâmbătă, aprilie 20, 2024

Din galeria întâmplărilor rizibile şi năucitoare, în Turcia contemporană

Tribunalul turc decide că nu există nici o insultă atâta timp cât Erdoğan este cocoșul!

Un utilizator de social media care a fost condamnat sub acuzația de insultare a președintelui Recep Tayyip Erdoğan (în urma publicării unei  fotografii), a fost ulterior achitat. O instanță de apel a hotărât că Erdoğan a fost portretizat „ca un cocoș”, ceea ce înseamnă că „este superior unei găini”, informează site-ul de știri Diken (spini).

ziare

Hasan Akkaya a fost condamnat la un an de închisoare de către Primul Tribunal Penal Karșıyaka din provincia Izmir pentru insultarea președintelui Erdoğan pe social media, cu o imagine editată în photoshop în care Erdoğan a fost înfăţişat drept cocoș și primul-ministru Ahmet Davutoğlu ca o găină. Curtea a convertit sentința într-o amendă de 6.000 TL (7.000RON).

Akkaya a atacat decizia Tribunalului administrativ din districtul İzmir. Sinan Alabay, avocatul lui Akkaya, a declarat instanței: „Dacă există o insultă, ar putea fi împotriva lui Ahmet Davutoğlu, care a fost desenat ca o găină care sărută piciorul cocoșului. Nu există nici o insultă împotriva președintelui Erdoğan în această imagine.”

Acceptând faptul că cocoșul este superior găinilor și că nu există nici o insultă sau atinjere de lezmajestate adusă președintelui în imagine, instanța a decis să îl achite pe Akkaya.

O instanță din provincia de vestul Aydın, la 18 aprilie, l-a achitat pe medicul Bilgin Çiftçi, care a fost acuzat de insultarea președintelui Erdoğan, subliniind asemănările dintre Erdoğan și Gollum, un personaj fictiv, într-o postare pe Facebook.

gollum

Çiftçi a distribuit trei expresii faciale ale lui Erdoğan și Gollum pe pagina sa de Facebook pe 23 august 2014, după care a fost deschisă imediat o anchetă. Çiftçi și-a pierdut locul de muncă în calitate de funcționar public în octombrie 2014.

Numeroase persoane din Turcia au fost reținute sau arestate sau sunt anchetate privind acuze de insulte la adresa lui Erdoğan.

La sfârșitul anului 2016, cel puțin 10.000 de persoane erau anchetate în legătură cu suspiciunea de „propagandă teroristă și insultare” a unor oficiali de stat de rang înalt pe social media.

Potrivit cifrelor publicate de Ministerul Afacerilor Interne în decembrie, în ultimele șase luni ale anului 2016 au fost anchetați 3.710 de utilizatori de social media, dintre care 1.656 au fost arestați. Un total de 1.203 din aceste anchete au condus la eliberări în timpul probațiunii.

SURSA: https://www.turkishminute.com/2017/04/28/turkish-court-rules-no-insult-as-long-as-erdogan-is-rooster/


 

 

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume. 

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori.