Zaman Romania

Cum afectează inflația Turcia: Legume la bucată, unele și extra-mature. „Care să aleg ardei sau carne?


Turcii obișnuiesc în perioada postului din luna Ramazan să aibă mese mai bogate, mai ales seara, când rup postul împreună cu întreaga familie și prietenii. 

Însă, inflația din Turcia care a atins un nivel record în ultimi 20 de ani, i-a forțat pe cetățenii turci să treacă prin situații dificile și mai nemaiîntâlnite până acum.

Prima pagina a ziarului conservator Milli Gazete a ilustrat starea actuală din Turcia și cu ce trebuie să se confrunte turcii la cumpărături pentru a putea avea ce pune pe masă.

La începutul crizei produsele au încetat să se vândă la kilogram și au scăzut la grame, însă acum unii turci nu-și permit nici la bucată.

În acest context, câte o bucată din fiecare produs pe care turcii obișnuiesc să-l cumpere este afișat cu prețul aferent lângă.  

Cât ar costa un mic dejun decent?

Dacă un cetățean turc vrea să-și facă o omletă tradițională, numită Menemen, pentru care are nevoie de o ceapă și trei roșii îl costă aproape 18 de lire de persoană, fără ouăle necesare.

Astfel, pentru o familie de patru persoane, prețul ajunge la 72 de lire. Dacă fiecare mai doresc și o banană, un mic dejun sățios costă mai mult de 100 de lire pentru o familie.

Toate acesta în contextul în care salariul minim în Turcia este de 4.250 de lire turcești (aproximativ 275 de dolari).

Ce zic turcii?

Reporterii de la Tele1 au vorbit cu turcii din piață Sefaköy din Istanbul, pentru a le asculta părerile  și reacțiile în legătură cu noile prețuri. 

„Prețurile ne strează mult. Ardeiul gras costă 45 de lire. Un kilogram de carne costă 90 de lira. Ce să aleg ardei sau carne pentru a face ardei umpluți?”, susține un bărbat.

„Sunt pensionar, nu-mi ajung pensia. Toți cei cinci fii ai mei lucrează. În casă întră 30 de mii de lire, nici nu ne ajung. Jur aşa, dacă credeți”, a intervenit un alt cetățean.

„Noi, mici negustori am murit de mult. Nici cetățeanul nu are putere de cumpărare. Ne-am concentrat să păstrăm o poziție stabilă. Iată ceapa asta galbena este 7 lire, merită? cel mai ieftin cartof esta 8 lire 50 de bani. Nici Allah nu este de acord, cetățeanul de rând cum sa cumpere?”, susține un vânzător din piață.

Legume extra-mature

Nu doar simpli cetățeni sunt afectați de criza economică, dar și antreprenorii care încearcă să găsească soluții. La un supermarket, turcii pot găsi legume și fructe stricate de vânzare, care sunt mai ieftine sub denumirea de „Extra-matur”

Inflația își spune cuvântul. Comparația cu 2021

În luna martie a anului 2021, un kilogram de roșii costa 4 lire. Un cetățean cu salariul minim pe economie de 2.825 de lire ar fi putut să cumpere până la 706 de kilograme.

În luna martie a anului 2022, în ciuda creșterii salariului minim pe economie, un cetățean poate cumpăra 121 de kilograme, prețul roșiilor fiind de 35 de lire.

Ce zice Ministrul Finanțelor?

Ministrul Finanțelor, Nureddin Nebati a promis că inflația va scădea la un nivel rezonabil până la sfârșitul anului, care va fi urmat de o scădere continuă, conform Daily Sabah.

„Dacă cursul de schimb a devenit stabil și ratele dobânzilor vor fi de pe ordinea de zi, vom reduce împreună inflația mai devreme sau mai târziu”, a spus Nebati, pe 6 aprilie.

Inflația anuală de consum din Turcia a crescut la un nivel maxim din ultimii 20 de ani, 61,14% în martie.