Zaman Romania

Covasna: Centrul de Transfuzie Sanguină

Directorul Centrului, dr. Andy Rosin, a declarat, luni, că numărul donatorilor a scăzut foarte mult pe timpul verii, iar România se confruntă cu o mare lipsă de sânge.

‘Vom introduce din 9 octombrie programul de donare de sânge și după-amiaza. În fiecare săptămână, două zile, respectiv luni și joi, vom avea program de la 17 la 20. (…) Introducem programul de după-amiază pentru că legiuitorul a făcut o lege incompletă, (…) în sensul în care se acordă o zi liberă pentru donare, dar nu zice nimeni că e și plătită. Și atunci, omul ca să nu piardă ziua de lucru — pentru că patronul zice: nu ai muncit, nu te plătesc, și pe bună dreptate, din ce să te plătesc dacă nu ai produs — preferă să nu vină la donare. Pe când așa, de la serviciu merge acasă, se odihnește puțin, se spală, mănâncă ceva și vine să doneze sânge’, a declarat dr. Andy Rosin.

El a ținut să sublinieze că și persoanele care vor dona după-amiaza vor beneficia de analize medicale gratuite, de tichete de masă, precum și de o gustare după donare.

‘Interesant e că Legea 282 republicată, a transfuziei sanguine, prevede obligativitatea acordării, în afara tichetelor, și a unei gustări după donare. Noi suntem singurii din țară care acordăm această gustare, câte un cârnat fierbinte, mulțumită sprijinului acordat de doi oameni de afaceri din județ care ne sponsorizează cu cârnați și pâine’, a mai spus Andy Rosin.

Acesta a amintit că programul de după-amiază a mai funcționat pentru scurt timp în acest an, dar a fost suspendat din cauza lucrărilor de reparații făcute la sediul Centrului.

Rosin a menționat, totodată, că intenționează să solicite Institutului Național de Transfuzie Sanguină să aloce județului Covasna unul dintre cele cinci autobuze de donare aflate în dotare, pentru a putea face campanii ample de donare de sânge atât în județ, cât și în afara acestuia.

‘Vom cere un autobuz, pentru început pentru o perioadă limitată, ca să vedem cum decurge activitatea. (…) Dacă ne vine autobuzul, atunci vom cere sprijinul colegilor din Harghita și Brașov pentru a face aceste acțiuni (…) care se deosebesc de colecta mobilă clasică prin faptul că ne oprim din sat în sat, iar cine dorește donează. (…) Spre exemplu, dacă mergem la Întorsura Buzăului ne oprim și la Lunca Câlnicului, în județul Brașov (…), iar dacă mergem spre Baraolt, ajungem și până la Tușnad, în județul Harghita. De când există sistemul informatic național, oricine poate dona sânge acolo unde dorește, nu mai este legat de adresa de domiciliu. (…) În acest fel, încercăm să facem ce fac și colegii noștri din alte țări cu o infrastructură și mijloace mai bune, cum ar fi Germania, care merg în localități unde oamenii au acces mai greu la un centru de transfuzie sanguină’, a mai spus dr. Andy Rosin