Rețeaua de socializare Pinterest a fost de acord să numească un reprezentant local în țară, a declarat Ministerul Turciei pentru Transporturi și Infrastructură, conform Duvar English.
Ömer Fatih Sayan a anunțat pe contul său de Twitter, pe 9 aprilie, că toate rețelele de socializare din Turcia au numit un reprezentant local în țară.
„Astfel, nu există niciun furnizor de rețele sociale din străinătate, a cărui acoperire zilnică este mai mare de 1 milion în țara noastră, care nu a reușit să anunțe că vor numi un reprezentant în țara noastră”, a declarat viceministrul.
O nouă și controversată lege a rețelelor sociale a intrat în vigoare la 1 octombrie 2020 în Turcia, prin care se impune ca toate platformele mari de socializare să angajeze reprezentanți locali, ceea ce le-ar pune sub jurisdicția legii turcești.
Anul trecut, Turcia a impus o amendă de 40 de milioane de lire turcești (5,43 milioane de dolari) fiecare pe mai multe platforme de socializare, inclusiv Facebook, Twitter și YouTube pentru nerespectarea legii.
În final, Facebook, VKontakte (VK), YouTube, TikTok, LinkedIn, Dailymotion și Twitter au decis să numească un reprezentant local.
Conform legii, firmele de socializare sunt obligate să răspundă la cererile din Turcia în limba turcă. Aceștia trebuie să răspundă la solicitările privind drepturile personale și de confidențialitate în termen de 48 de ore.
De asemenea, platformele sunt obligate să publice rapoarte semestriale pentru a afișa statistici privind solicitările privind drepturile personale și de confidențialitate.