Premierul bulgar Boiko Borisov a anunțat că România și Bulgaria vor discuta la o ședință interguvernamentală, în octombrie, construcția unui nou pod peste Dunăre. Construcția nu va necesita cheltuieli publice, deoarece va fi finanțată de taxa de trecere, a precizat el duminică, potrivit site-ului novinite.com. Borisov a apreciat că al doilea pod peste Dunăre, în apropiere de Ruse, va avea un efect economic pozitiv asupra orașului bulgar.
În august, oficialități locale din Ruse și Giurgiu au arătat că traficul peste podul existent s-a dublat față de anul trecut, iar podul nu mai face față. Creșterea capacității punctelor de control la frontieră de pe ambele maluri reprezintă o soluție pe termen scurt, au apreciat participanții la o reuniune de lucru româno-bulgară.
Podul Giurgiu-Ruse inaugurat în 1954 a fost supus ultima oară unei reparații capitale în 1997. Podul Calafat-Vidin inaugurat în 2013 a preluat o parte din traficul transfrontalier între România și Bulgaria