sâmbătă, iulie 27, 2024

Consiliul de Securitate al ONU urmează să dezbată din nou , astăzi, situația din Siria.

Siria: Gruparea Stat Islamic pierde orașul Dabiq; Occidentul amenință Damascul și Moscova cu noi sancțiuni

Rebeli susținuți de Turcia au reușit duminică să elibereze de sub controlul grupării Stat Islamic (SI) orașul Dabiq din Siria, extrem de important pentru jihadiști, în timp ce Occidentul amenință regimul sirian și aliatul său rus cu noi sancțiuni, relatează AFP.

La Londra, unde s-au reunit duminică țări care susțin opoziția siriană, secretarul de stat american John Kerry a declarat că sunt comise ‘crime împotriva umanității’ în timpul atacurilor împotriva cartierelor din orașul Alep controlate de rebeli. El a atras atenția că sunt luate în considerare ‘măsuri suplimentare’ împotriva ‘regimului (sirian) și a celor care îl susțin’.

syrie-des-rebelles-prennent-dabiq-place-forte-de-daech

La Alep (nord), un front strategic în acest război, regimul și aliatul său rus au lansat la sfârșitul lunii septembrie o ofensivă pentru a cuceri cartierele controlate de rebeli și își continuă bombardamentele.

În provincia cu același nume, dar pe un alt front, rebeli susținuți de Turcia „au cucerit orașul Dabiq după retragerea jihadiștilor SI”, conform organizației nonguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Una dintre aceste grupări rebele, Uniunea Fastaqim, a confirmat pe Twitter căderea orașului Dabiq ‘după lupte violente cu Daesh’, (acronimul în arabăpentru expresia ăncetăţenită la noi, aceea de SI;  Statul Islamic. )

Într-o înregistrare video realizată la Dabiq de un corespondent al AFP, se văd străzi aproape goale. Pe pereți sunt desenate steaguri al SI, dar și sloganuri precum ‘Cauza noastră este stabilirea califatului’. Duminică, ministrul afacerilor externe turc, Mevlut Cavusoglu, a declarat că rebelii susținuți de Turcia vor avansa de acum spre Al-Bab, oraș controlat de jihadiști la circa 30 de km sud-est de Dabiq.

Secretarul american al apărării, Ashton Carter, a salutat într-un comunicat transmis duminică seară eliberarea orașului Dabiq, „care dă un nou elan campaniei pentru a învinge” SI în Siria.

Dabiq are o puternică încărcătură simbolică pentru jihadiști deoarece, potrivit unui profet al islamului, această localitate ar fi fost locul unei bătălii între armatele creștine și musulmane, iar acestea din urmă, după ce au fost aproape de o înfrângere umilitoare, au reușit în final să triumfe.

Jihadiștii făceau astfel o asociere între acel moment și războiul lor împotriva coaliției ‘cruciaților’, așa cum numesc coaliția internațională condusă de SUA.

Conform agenției oficiale turce Anadolu, rebelii susținuți de Turcia au cucerit 1.130 de km2 de teritoriu sirian de la debutul, la sfârșitul lunii august, unei operațiuni militare care urmărește alungarea SI, dar și a rebelilor kurzi sirieni, de la frontiera siriano-turcă. În al doilea oraș al Siriei, Alep, cartierele rebele au fost din nou vizate duminică de puternice raiduri aeriene ale regimului președintelui Bashar al-Assad și aliatului său rus, potrivit unui corespondent al AFP.

OSDO a precizat că cel puțin 31 de civili au fost uciși, dintre care 15 în raiduri ruse asupra cartierului Qaterji. Conform agenției oficiale siriene Sana, trei civili au fost uciși de tiruri de rachete ale rebelilor asupra sectoarelor pro-regim din Alep.

De la lansarea sa, ofensiva ruso-siriană asupra părții din Alep controlată de rebeli a dus la moartea a peste 370 de persoane, în special civili, conform OSDO. Regimul sirian și aliatul său susțin că îi vizează pe ‘teroriști’, în principal jihadiștii Frontului Fateh al-Cham, fosta ramură siriană a Al-Qaida. Kerry a calificat duminică bombardamentele împotriva civililor la Alep drept ‘crime împotriva umanității’. La Londra, șeful diplomației americane a atras atenția că aliații occidentali iau în considerare impunerea de noi sancțiuni economice țintite împotriva Damascului și Moscovei.

Președintele american Barack Obama „nu a exclus nicio opțiune pentru moment”, a declarat Kerry, care a minimalizat totuși posibilitatea unei acțiuni militare: „Nu văd nicăieri în Europa o mare dorință de a porni la război”.

„Numeroase măsuri”, printre care „măsuri suplimentare împotriva regimului și susținătorilor săi”, au fost propuse, a declarat omologul său britanic Boris Johnson după această reuniune.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să dezbată din nou , astăzi, situația din Siria.

 

 Conflictul sirian, care a început după reprimarea, în 2011, de către regimul președintelui Bashar al-Assad a manifestațiilor prodemocrație, a făcut peste 300.000 de morți.Agerpres, ouest.france, rtbf.be.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,