joi, martie 5, 2026

Consecinţele retragerii unor medicamente de pe piaţă

Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) a atras atenția luni tuturor factorilor implicați asupra consecințelor lipsei unor medicamente din farmaciile din România, după ce peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piață.

Pastile
Pastile

„Dacă la începutul lui 2015 numărul medicamentelor înregistrate în România depășea 6.000, până în prezent un sfert dintre medicamente au fost retrase oficial de producători. Numai din 2016 și până acum, peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piață, iar alte câteva sute au fost înregistrate cu notificare pentru retragere. În ultimele luni, numărul notificărilor de retragere de pe piața românească a crescut considerabil, iar acest lucru va duce în perioada următoare la o criză fără precedent a medicamentelor, în special a celor pentru boli grave sau rare, acolo unde pacienții au nevoie imediată și neîngrădită de acces la tratament”,(Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente)

 ADEM susține că această situație gravă se datorează deciziilor politice eronate ale reprezentanților autorităților și anume cei care au stabilit politicile de prețuri la medicamente.

„Acest model economic a fost folosit ca instrument politic de factorii de decizie, indiferent de guvern, prin promovarea ideii că se urmărește scăderea prețului la medicamente și deci un acces mai facil al populației la acestea. Însă, acest model de calcul nesustenabil a dus la decizia producătorilor de retragere de pe piața românească a sute de medicamente”, susțin reprezentanții ADEM.Ei arată că nu este adevărată ideea lansată în spațiul public potrivit căreia responsabilitatea pentru criza actuală, pentru cele trecute și pentru cele viitoare aparține societăților care desfășoară activități de comerț intracomunitar cu medicamente.http://www.cdep.ro/informatii_publice/ong.chest_aprobate?f_idc=3960

Cheltuielile lunare de bază pentru o familie de patru persoane în Turcia au atins 2.231  euro

Cheltuielile lunare necesare unei familii de patru persoane pentru a acoperi nevoile de bază: inclusiv alimente, locuinţă, transport, educaţie şi servicii medicale,...

Efectul flăcării din Golful Persic: Cum se poziționează Turcia față de Iran

Relaţia dintre Turcia și Iran a revenit în prim‑planul preocupărilor regionale după ce Statele Unite și Israelul au lansat lovituri împotriva Iranului și, ca răspuns,...

İmamoğlu conduce cu 16 puncte față de Erdoğan în potențialele alegeri prezidențiale

Un nou sondaj de opinie realizat în Turcia indică un avans semnificativ al principalului candidat al opoziției în fața președintelui în exercițiu,...