Organizatori: Administrația Prezidențială, Departamentul Educație și Cercetare în colaborare cu Facultatea de Studii Politice, Administrative și ale Comunicării din UBB.
Peste 42% la sută dintre copiii din România au dificultăți în domeniul alfabetizării funcționale
Şcoala romînească, la oră de cumpănă
Potrivit datelor prezentate la dezbaterea, organizată sub numele ‘România Educată’, în septembrie 2012 a fost publicat primul raport al EU High Level Group of Experts on Literacy, care cuprinde cinci capitole despre nivelul analfabetismului funcțional în Europa, dar și recomandări de reducere a acestuia. Din acest raport, dar și din datele existente la nivel european rezultă că sistemul educațional românesc are probleme serioase în ceea ce privește alfabetizarea funcțională și multiplă, elevii români situându-se pe locul 49 din 65 la testarea PISA din 2009, la secțiunea lectura și înțelegerea textului. La secțiunea matematică și la științe România s-a situat pe locul 47. La nivelul Europei, după România se mai află doar Albania.
Raportul Grupului la Nivel Înalt arată că 40,4% dintre elevii români sunt sub nivelul 2 (corespunzător evaluării PISA), ceea ce, practic, înseamnă incapacitatea acestora de a înțelege cele mai simple sarcini la examenele naționale. Potrivit informațiilor oferite de organizatori, acest lucru înseamnă, practic, că acești tineri nu vor putea accede decât la locuri de muncă care cer un nivel minim de educație. Potrivit reprezentanților Departamentului de Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale procentul a ajuns în 2016 la peste 42 la sută.
Semnal de alarmă privind analfabetismul funcţional în România
‘Deja când vorbim despre analfabetism funcțional este un semnal foarte important de alarmă și arată că stăm rău. Aș vrea să spun că sursa analfabetismului este legată de ocazia ratată de învățare. Spre deosebire de alte sisteme de educație din lume, avem marea șansă că majoritatea copiilor ne trec prin școală. Din păcate unii dintre ei ies destul de repede sau rămân, până la un anumit punct, fără să se întâmple cu adevărat o învățare. Mesajul optimism este că se poate face ceva pentru că avem ocazia de a avea o intervenție directă asupra unor copii, pe de altă parte, statistici cât se poate de îngrijorătoare ne arată cât de complexă este problema’, a declarat Ciprian Fârtușnic, directorul Institutul de Științe ale Educației.
Potrivit specialiștilor, conceptul de alfabetizat funcțional presupune o persoană capabilă să citească un text, să îl înțeleagă, să facă conexiunile cu ceea ce știa înainte de citirea textului, capacitatea sa de a-și formula un punct de vedere cu privire la ce a citit, de a exprima în scris sau oral punctual său de vedere și, nu în ultimul rând, de a aplica informațiile/cunoștințele obținute în contexte de viață reală, adică funcționarea în societate. La rândul său, rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop, prezent la eveniment, a declarat că România a ajuns din nou la un fenomen de care crezuse că a scăpat în vremea comunismului. ‘Regimul comunist a eliminat analfabetismul din România — sigur, noi ținem seama de o marjă de eroare care s-a făcut voit — pentru că s-a făcut alfabetizare cu de-a sila, dar câteodată îmbinarea constrângerii cu convingerea de care vorbeau comuniștii, imitându-i pe marii filosofi, era bună. Și, în sfârșit, în ultimii 26 de ani am reușit performanța să revenim la ceea ce crezusem că depășisem de mult. Pot să vă spun, ca profesor, că ne-am dobândit și libertatea de a fi ignoranţi. Numai că această libertate ne duce la dezumanizare, pentru că eu cred sincer că condiția umană presupune educație. Dacă eliminăm aceste criterii din felul de a ne purta ajungem la dezumanizare’, a spus rectorul UBB.