vineri, martie 29, 2024

Complexele probleme ale geriatriei

În ţara care a dat-o lumii pe una dintre pionierele geriatriei, dr. Ana Aslan, cercetător şi savant care a pus bazele acesteui domeniu, iată că geriatria mai are încă ceva de spus. Se ştie despre Ana Aslan că a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu GerovitalTitoCharles de GaulleHrusciovJ.F. KennedyIndira GandhiImelda MarcosMarlene DietrichKonrad AdenauerCharlie ChaplinKirk DouglasSalvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Directorul Centrului Naţional de Sănătate Mintală, Ileana Mihaela Botezat Antonescu, a spus că în România accesul la diagnostic în cazul persoanelor care sunt bănuite de a avea o deteriorare cognitivă este relativ facil.

Astăzi specialiştii din geriatriei duc mai departe eforturile marii savante . Sănătatea mintală e una din preocupările lor. Cam una din zece persoane de peste 65 de ani suferă de o anumită formă de demenţă, a declarat joi preşedintele Societăţii Române de Gerontologie şi Geriatrie, Gabriel Prada.

„Peste 65 de ani cam una din zece persoane suferă de o anumită formă de demenţă, ajungând ca la peste 85 de ani circa jumătate dintre persoanele vârstnice să sufere de o astfel de problemă”, a afirmat Prada, într-o conferinţă de presă;este foarte important să fie descoperite din timp aceste probleme, pentru a se putea interveni.

Gabriel Prada a arătat că este foarte importantă înfiinţarea reţelei de geriatrie la nivel naţional, pentru că aceasta va putea schimba modul de abordare a problematicii pacientului.

„Acum avem o abordare de tip pasiv. Sistemul de sănătate aşteaptă ca pacientul, când se simte rău între ghilimele, să se prezinte la consultul medical. Se pierd foarte mulţi pacienţi în faze incipiente de boală. Această reţea de geriatrie, cum a conceput-o şi doamna profesor Ana Aslan, avea rol profilactic în primul rând, adică să evalueze screening persoanele în vârstă pentru a identifica problemele, inclusiv cele legate de fragilitate, şi a sugera intervenţii într-o echipă multidisciplinară”, a susţinut Gabriel Prada.

foto 4 depresia
Depresia ca tulburare psihică reprezintă un factor de vulnerabilitate pentru instalarea demenţei.”Depistând, putem şi interveni probabil cu o anumită eficienţă”

„Din păcate, vă spun din experienţă personală, multe cazuri vin la prima diagnosticare pur şi simplu pentru a obţine certificatul de handicap, indemnizaţia de handicap. Familia solicită certificatul şi nu se preocupă de ce să mai facă, cum să mai abordeze, cum să fie consiliată. Accesul la diagnostic, accesul la tratament este facil, medicamentele sunt la preţuri mici, sunt compensate integral. Perioada post diagnostic – aici intervin dificultăţile”, a menţionat ea.
 

Erdoğan va merge la Casa Albă pentru prima dată ca invitat a lui Joe Biden

Dacă informațiile se dovedesc adevărate, Erdogan și Biden, care au purtat deja discuții la summituri internaționale, se vor întâlni pentru prima dată în Biroul Oval.

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Despăgubire de 4.670 de dolari pentru familiile minerilor care au murit în dezastru din Turcia

Deși, asigurarea pentru accidentele miniere a fost recent crescută la 1 milion de lire turcești (31.145 de dolari), familiile victimelor celor nouă mineri îngropați sub o alunecare de teren contaminată cu cianuri și acid sulfuric trebuie să se mulțumească cu suma de 150.000 de lire (4.670 de dolari).

Ionuț Cojocaru despre Ramadan: „Luna empatiei, luna solidarității, luna unității”.(Part II)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, într-un articol în două părți. Prima parte conținând aspecte legate despre viața politică și religioasă de la Abdülhamid al II -lea, trecând în revistă perioada lui Ataturk până la Erdoğan.

Turcia a urcat 8 locuri în raportul Fericirii Mondiale. Bătrânii mai fericiți decât cei tineri

Raportul anual arată o schimbare notabilă, deoarece Statele Unite și Germania au coborât din primele 20 și sunt acum pe locurile 23, respectiv 24. Între timp, Costa Rica și Kuweit au făcut progrese semnificative, trecând în top 20 pe locurile 12 și, respectiv, 13.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan și Atatürk: „Nu a fost interzisă religia.”/ „Președintele care a construit peste 13.000 de moschei..”(Part.I)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România despre islam, schimbările în societatea turcă în perioada lui Atatürk, dar și viața politică și religioasă din Turcia de azi.