vineri, octombrie 11, 2024

Comisia Europeană hotărăşte că fermierii primesc sprijin pentru combaterea problemelor climatice

Comisia Europeană (CE) a inclus alte cinci state, printre care și România, pe lista celor care pot crește suma plătită în avans fermierilor afectați de condițiile climatice dificile din prima jumătate a acestui an, se arată într-un comunicat al forului comunitar publicat joi. fermieri din 15 state membre sunt acum eligibili pentru a primi în avans plăți mai mari.

Aceasta măsura a fost luată în prima parte a lunii septembrie pentru zece state: Belgia, Cehia, Spania, Italia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia și Finlanda. Acestora li se adaugă acum alte cinci țări: România, Croația, Irlanda, Grecia și Marea Britanie, state care au cerut mai târziu acest sprijin și care au reacționat după ce procedurile pentru primele zece țări erau deja demarate.

Astfel, pentru a evita îngreunarea întregului proces, Comisia a decis să abordeze separat cererile celor două grupuri de state.

Diferitele condiții climatice dificile, de la secetă la ploi puternice, pe care au trebuit să le înfrunte anul acesta, i-au pus pe fermieri în fața unor dificultăți financiare. Permiterea creșterii nivelului plăților efectuate în avans de autoritățile naționale către fermieri, conform politicii agricole comune, are ca scop ameliorarea problemelor care țin de fluxul de numerar.

Acordul acoperă plățile directe către fermieri și anumite plăți pentru dezvoltarea rurală, care sunt de regulă efectuate de statele membre în perioada 1 decembrie — 30 iunie. Până acum, statele membre puteau alege să efectueze în avans, începând cu 16 octombrie, în fiecare an, până la 50% din totalul plăților directe, respectiv 75% din cele destinate dezvoltării rurale. Decizia Comisiei le permite statelor afectate de condiții climatice dificile să crească nivelul acestor plăți până la 70% și, respectiv, 85%.

De acum statele eligibile au posibilitatea să decidă singure dacă vor profita sau nu de această facilitate legată de normele pentru acordarea în avans a plăților.

 

Cazul care a cutremurat Turcia. Proteste după ce un bărbat a omorât două tinere în Istanbul

Sute de femei s-au adunat în jurul Porții Adrianopol, din districtul Fatih, unde ucigașul în vârstă de 19 ani l-a ucis și decapitat pe İkbal Uzuner înainte de a se sinucide. 

China: Plângere împotriva Turcia din cauza prețurilor vehiculelor electrice

China se confruntă cu presiuni comerciale tot mai mari la nivel mondial din cauza exporturilor sale în creștere de vehicule electrice, despre care multe țări susțin că sunt subvenționate puternic de Beijing pentru a-și susține economia în plină desfășurare.

Erdogan vizită în Albania și Serbia. Inaugurarea a Marii Moschei din Tirana, cea mai mare din Balcani

Erdogan urmează să inaugureze, joi, în Albania, Marea Moschee din Tirana. Cea mai mare moschee din Balcani, construcția finanțată de Turcia.

Criza economică din Turcia. Studenții din Istanbul nu își pot permite locuințe sau bunuri de bază

Costul vieții pentru studenții din Istanbul a depășit salariul minim pe economie, potrivit „Student Cost of Living Survey” realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA).

Violența împotriva femeilor. Vânzările de spray cu piper în Turcia au crescut

Vânzările de spray cu piper au crescut în Turcia în special după uciderea brutală a două tinere de 19 ani în Istanbul, conform presei turcești.