vineri, aprilie 26, 2024

Comisarul european Corina Crețu: Este de datoria noastră să asigurăm cetățenii că sunt în centrul proiectului european

În mai puțin de 6 luni, România preia președinția Consiliului Uniunii Europene, într-un context extrem de complicat. Comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, a vorbit despre toate acestea ÎN EXCLUSIVITATE la Televiziunea Română.

„Cred că este de datoria noastră, ca instituții europene, dar și a statelor membre care vor deține și dețin președinția rotativă, să asigure cetățenii că sunt în centrul proiectului european”, a declarat Corina Crețu.

„Pentru România este un moment cu atât mai special, pentru că exact peste 6 luni va prelua președinția Consiliului European. Este o responsabilitate imensă. Am încredere că vom reuşi să apărăm acest proiect european în pofida tuturor provocărilor şi a contextului tensionat în care ne aflăm în Uniunea Europeană. Pentru mine este important că preşedinţia română a pus coeziunea ca un motto al mandatului său de la 1 ianuarie. Cred că este foarte important, mai ales pentru o ţară nou venită în UE, să militeze pentru reducerea decalajelor pentru o coeziune mai mare atât din punct de vedere economic, social, teritorial, pentru o Europă mai sigură, mai dezvoltată (…)”, a subliniat ea.

Corina Creţu: “Eu sper ca România să îşi găsească capacitatea de a avea un consens în ceea ce priveşte marile teme ale preşedinţiei Consiliului UE. Este o ocazie unică. Comisia Europeană are această speranţă, mai ales după ce a văzut faptul că Bulgaria a trecut cu bine prin această experienţă, de a avea pentru prima dată preşedinţia Consiliului European”.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.