joi, martie 23, 2023

Cheltuire discreţionară a fondurilor: acuze ale Parlamentului European la adresa familiei Le Pen

Parlamentul european a ridicat imunitatea parlamentară a   lui  Jean-Marie Le Pen, la cererea justiţiei franceze,  conform  franceinfo.Eurodeputatul est acuzat de incitaţie la ură rasială în urma declaraţiilor sale din 2014, mai ales împotriva interpretului Patrick Bruel.

Celebru pentru atitudinea sa dispreţuitoare la adresa Holocaustului, Jean-Marie le Pen  a depăşit orice limită într-o emisiune din iunie 2014 ,într-un video difuzat pe situl internet al Frontului Naţional , în care a fost de o vehemenţă rară faţă de artiştii care s-au manifestat împotriva manifestărilor xenofobe ale FN(Frontul Naţional),precum Guy Bedos şi Madonna).Aluziile la „arderea lui Patrick Bruel” sugerând  atitudinea naziştilor din cel de-al doilea Război Mondial au fost mai mult decât transparente.

La 31 octombrie 2016 , a fost rândul fiicei lui Jean Marie Le Pen, Marine,de a fi sancţionată.Organismul anti-fraudă al UE, OLAF, a cerut pe 2 august Parlamentului European să recupereze de la  aceasta 339.496 euro, susțin două surse — una parlamentară și una judiciară — care confirmă astfel informații publicate de Mediapart și de săptămânalul Marianne .Şi la Paris s-a deschis o anchetă judiciară independentă asupra acelorași  nereguli.

 Atitudinilor  xenofobe, rasiste ale conducătorilor extremei drepte franceze din partidul Frontul Naţional,  li se adaugă grave încălcări ale regulilor de funcţionare financiară, impuse de Parlamentul European.

 

  Unul din asistenții doamnei Marine Le Pen, Thierry Legier, a încasat salarii în 2011, iar asistenta Catherine Griset din 2010 până anul acesta. Ei ar fi trebuit să desfășoare activități legate de Parlamentul European, la Bruxelles, dar au lucrat la sediul Frontului Național, în alte scopuri, a declarat sursa parlamentară a agenției de presă menționate.

La 30 septembrie, Parlamentul European i-a acordat eurodeputatei patru săptămâni pentru a răspunde acuzațiilor, dar aceasta nu a reacționat. „Nu am răspuns mesajului parlamentului deoarece încă nu ni s-a comunicat raportul anchetei OLAF”, a declarat pentru AFP avocatul Marcel Ceccaldi, care o reprezintă pe Marine Le Pen. El a afirmat că va face recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru a primi acest raport.

 Lui  Jean-Marie Le Pen, UE îi cere să ramburseze 320.026 euro. Eurodeputatul est acuzat de incitaţie la ură rasială.
Lui Jean-Marie Le Pen, UE îi cere să ramburseze 320.026 euro. Eurodeputatul est acuzat de incitaţie la ură rasială.

   Potrivit avocatului, este dificil de separat activitatea unui asistent parlamentar de cea în slujba uni lider de partid politic, iar acuzațiile ar fi doar o „manevră” pentru a dăuna campaniei clientei sale pentru alegerile prezidențiale din Franța, din 2017.

   Vicepreședintele Frontului Național, Florian Philippot, a acuzat UE că este „domnia arbitrariului, blândă cu prietenii și cu pro-europenii și nemiloasă cu adversarii ,cu cei care îi contestă stăpânirea”.

În aceeași situație ca și Marine Le Pen se află și tatăl acesteia, Jean-Marie Le Pen, căruia UE îi cere să ramburseze 320.026 euro, folosiți pentru remunerarea unui asistent din 2009 până în 2014. 20 minutes.fr. AFP

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Faimosul fotbalist, Mesut Özil se retrage din sport. Presa speculează că va fi parlament în partidul lui Erdogan

Fotbalistul turco-german, Mesut Özil și-a anunțat, miercuri, retragerea la vârsta de 34 de ani, iar presa turcă speculează cu privire la posibila sa numire în parlament din partea partidului lui Erdogan.

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.