miercuri, aprilie 24, 2024

Bulgaria: Refugiații care s-au răsculat la Harmanli, trimiși în centre închise sau expulzați (Borissov)

Autoritățile bulgare vor transfera refugiații care s-au bătut cu polițiștii noaptea trecută într-o tabără din Harmanli, sudul țării, în centre închise și vor expulza o parte din ei în Afganistan, țara din care provin, a anunțat premierul Boiko Borissov, citat de Reuters.

Peste 400 de oameni care au cerut azil în Bulgaria s-au răsculat pentru că nu li s-a permis să părăsească tabăra de refugiați de la granița cu Turcia unde fuseseră cazați au fost arestați de polițiștii bulgari în noaptea de joi spre vineri.

Polițiștii au folosit tunuri de apă și gloanțe de cauciuc pentru a interveni și ministerul de interne a anunțat că 24 de polițiști au fost răniți.

Tabăra de la Harmanli este cea mai mare din Bulgaria și găzduiește aproximativ 3.000 de refugiați.

„Sunt îngrijorat. Vedeți că nu a mai rămas nicio fereastră nespartă. Oamenii care au comis aceste acte de vandalism vor răspunde în fața justiției”, a spus Borissov, care și-a amânat o vizită în Ungaria din pricina revoltei.

„În baza acordului dintre Uniunea Europeană și Afganistan, am cerut un avion și vom începe să expulzăm o parte dintre ei către țara de origine. Cât despre restul, cei care au încălcat legea și ordinea publică vor fi trimiși în tabere închise,” a afirmat premierul bulgar.

Peste un milion de migranți economici și refugiați au intrat în UE în ultimele 15 luni. Cei mai mulți au părăsit țări aflate în conflict precum Afganistan, Siria și Irak. Unii au ajuns în Bulgaria din Turcia, în speranța că vor putea să ajungă mai departe, în Europa de vest.

Borisov a cerut locuitorilor din Harmanli să rămână calmi și să evite să-i provoace pe refugiați, după ce un grup de bulgari a protestat și a cerut închiderea taberei.

„Această tabără ar trebui închisă. Ar trebui să vedeți cum e aici la sfârșit de săptămână! Se plimbă în grupuri mari și iau fructe și legume de la piață fără să plătească”, a explicat un locuitor al orașului, citat de Reuters.

 Bulgaria a construit un gard la granița cu Turcia și a intensificat controalele pentru a controla afluxul de refugiați și migranți care trec ilegal frontiera

 

 Săptămâna trecută, localnici și reprezentanți ai partidelor naționaliste au organizat proteste față de prezența taberei în orașul din sudul Bulgariei după ce câteva reportaje din presa bulgară au vorbit despre migranții care ar avea boli de piele contagioase.

 Tensiunile au cauzat închiderea temporară a taberei pentru ca reprezentanții ministerului sănătății să poată lua măsuri, însă specialiștii au spus că zvonurile despre o posibilă epidemie de boli de piele fuseseră mult exagerate și că nu exista niciun risc pentru sănătatea publică.

 Bulgaria a construit un gard la granița cu Turcia și a intensificat controalele pentru a controla afluxul de refugiați și migranți care trec ilegal frontiera. Aproximativ 17.000 de oameni au fost reținuți în primele 10 luni ale lui 2016, cu o treime mai puțini decât în 2015.

 În ciuda scăderii numărului refugiaților și migranților, naționaliștii bulgari au organizat mai multe proteste în ultimele luni pentru a cere închiderea imediată a centrelor pentru refugiați și expulzare lor în Turcia.

 

 Mulți dintre refugiații din Harmanli au cerut să li se permită să treacă în Serbia, însă ministrul de interne a spus că acest lucru este practic imposibil și a intensificat prezența polițiștilor în orașul bulgar.Agerpres ,Reuters,

https://www.rt.com/news/368101-bulgaria-migrants-camp-clashes/

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.