joi, martie 23, 2023

Bulgaria: Boiko Borisov refuză să formeze un nou guvern. Deschide calea către alegeri legislative anticipate

Prim-ministrul în exercițiu al Bulgariei, conservatorul Boiko Borisov, a refuzat vineri să formeze un nou guvern, menit să înlocuiască executivul condus chiar de el până în noiembrie, când a demisionat, și deschide astfel calea organizării unui al treilea scrutin anticipat în numai trei ani, transmite EFE.

Borisov, lider al formațiunii Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), a demisionat împreună cu întregul executiv după ce candidata susținută de guvern a pierdut alegerile prezidențiale din 13 noiembrie în favoarea lui Rumen Radev, candidat sprijinit de socialiști. Borisov promisese să facă acest lucru dacă Țețka Țaceva, candidata susținută de el, nu câștiga alegerile prezidențiale.

Borisov a declarat că a refuzat mandatul de a forma un nou guvern prezentat vineri de președintele în exercițiu Rosen Plevneliev.

‘Există etică și demnitate în politică. Dacă într-o zi poporul decide’ încredințarea unui nou mandat, atunci ‘vom fi pregătiți’, a spus Borisov.

Niciun partid nu va putea obține o majoritate parlamentară fără susținerea GERB, cea mai importantă formațiune din parlament, iar ‘drumul este larg deschis pentru alegeri anticipate’, subliniază politologul Dimităr Ganev.

Potrivit procedurilor, Plevneliev trebuie să le propună oficial socialiștilor, în calitate de a doua formațiune politică din parlament, să formeze guvernul, apoi unei a treia forțe parlamentare, amintește Ganev, care crede că în cazul unor alegeri anticipate, GERB își va confirma statutul de cel mai important partid și ar putea forma din nou guvernul. Socialiștii au anunțat deja că nu sunt dispuși să-și asume formarea unui nou executiv.

Totul indică faptul că Plevneliev se va vedea nevoit să conducă un executiv interimar format din tehnocrați până la sfârșitul lui ianuarie, când va fi învestit președinte Radev, a cărui primă decizie va fi să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate, care se vor desfășura cel mai probabil în primăvara lui 2017.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.

Faimosul fotbalist, Mesut Özil se retrage din sport. Presa speculează că va fi parlament în partidul lui Erdogan

Fotbalistul turco-german, Mesut Özil și-a anunțat, miercuri, retragerea la vârsta de 34 de ani, iar presa turcă speculează cu privire la posibila sa numire în parlament din partea partidului lui Erdogan.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.