Autoritățile australiene au anunțat joi că au primit informații potrivit cărora teroriști ar plănui un atac la ceremonia prevăzută pentru finalul acestei luni în peninsula turcă Gallipoli, pentru comemorarea victimelor Primului Război Mondial, relatează Reuters.
Ministrul de externe australian Julie Bishop a afirmat că autoritățile turce au cunoștință de aceste informații și ”asigură în mod obișnuit un nivel înalt de securitate cu ocazia comemorării Anzac Day în peninsula” Gallipoli.
Anzac Day marchează prima bătălia majoră la care au participat militari din Australia și Noua Zeelandă la Gallipoli (Turcia), în 1915. Sute de australieni și neozeelandezi vin în pelerinaj anual în peninsula turcă pentru a comemora Bătălia de la Gallipoli, una dintre cele mai sângeroase confruntări din timpul Primului Război Mondial, marcată în fiecare an la 25 aprilie.
Ministrul australian pentru problemele veteranilor de război, Dan Tehan, a afirmat că informațiile obținute nu indică un plan specific de atac, ci mai degrabă o intenție generală.
Tehan s-a declarat însă încrezător că Turcia va asigura măsuri de securitate suficiente. ”Autoritățile turce tratează această problemă cu mare seriozitate. Ceremoniile de la Gallipoli sunt la fel de importante pentru autoritățile turce și poporul turc cum sunt și pentru australieni”, a spus el.
Australia a actualizat joi sfaturile de călătorie în Turcia, dar nu a schimbat comunicatul în care le recomandă vizitatorilor australieni să manifeste un grad înalt de precauție în țară și să-și reconsidere intenția de a vizita orașele Ankara și Istanbul.
La rândul său, ministrul de externe neozeelandez, Murray McCully, le-a cerut conaționalilor lui să evite călătoriile la Ankara și Istanbul, recomandând precauție în deplasările la Gallipoli și în alte locuri din Turcia.
În urmă cu 100 de ani, mii de soldați din Corpul de Armată Australian și Neozeelandez (ANZAC) au luptat pe o fâșie îngustă de plajă la Gallipoli, la începutul unei campanii militare dezastruoase care s-a soldat cu peste 130.000 de morți.