Arcuş, (Covasna) Centru de Cultură şi o echipă de pasionaţi: prof. Kopacz Attila, ec. Liliana Dimitriu, Karda Zoltan (fotoreporter internaţional).
Din povestea Centrului de Cultură ARCUŞ (Covasna ), reporterii au luat, au redactat și au preluat, fiecare după apetența sau interesul său. Așadar fiecare a luat ce a vrut. Unii s-au extaziat în fata poveștii clădirii de acolo, o clădire cu multe povesti fantomatice îndărătul ei, alții au vorbit despre pagini de istorie controversată sau pur și simplu despre frumusețea fără de seamăn a parcului întins pe două hectare de jur împrejur.
Pentru că la mijloc este încă o situație juridică nesoluționată şi câtă vreme „mingea „ se află pe tărâmul justiției, mă voi abţine să fac referire la situația în care se află în prezent acest loc, o bijuterie aflată în posesia Statului român, mai exact a Ministerului Culturii și Identității Naționale, minus clădirea centrală așa zisul castel care a aparținut baronului Szent Kerestay (soţul Mariei Florescu Bibescu), a cărui poveste e însă încă presărată printre şedinţe de complet de judecată la diferite niveluri, revendicări şi clarificări de acte probante.
Deci eu mă voi mărgini să vorbesc despre echipa acestui Centru de Cultură (director prof. Kopacz Attila, director adj. economist Liliana Dimitriu ), o echipă foarte mică şi de-a dreptul eroică. Cea care luptă de câțiva ani pentru ca acest loc să redevină ceea ce vreme de câţiva ani buni a şi fost: spațiul uluitor în care vin artiştii, în care se ţin concerte de muzică de cameră şi se lansează cărţi, în care sunt amplasate lucrări de sculptură şi artă monumentală.
„Centrul de Cultură Arcuş, evacuat în toamna anului trecut dintr-un castel retrocedat în care a funcţionat timp de 25 de ani, îşi continuă activitatea într-un nou spaţiu, aflat în municipiul Sfântu Gheorghe „anunţau ziarele, pentru că oamenii, luptători din fire , trebuiau să îşi continue activitatea chiar în condițiile expulzării din spaţiul casă!
Rămâne însă parcul imens care trebuie îngrijit, arborii seculari, iazul creat din fondurile Statului Român în perioada comunismului, zecile de sculpturi monumentale presărate acolo şi pe care turistul are bucurie să le vadă în acel mediu de-a dreptul uimitor.
Ca să înţelegeţi mai bine situaţia, trebuie mărturisit faptul că în perioada comunismului, un asemenea loc de basm a căpătat investiţii echivalate a circa 5 milioane de dolari din sursa venitului public, adică din banii noștri, ai tutur, pentru consolidarea construcției, pentru lucrări, reamenajare, crearea unui iaz , cumpărarea de mobilier. Se spune că urma să fie o casă de vacanţă pentru şeful statului de atunci, dar el nu a ajuns acolo niciodată.
Clădirea însă refăcută, consolidată şi mobilată (unii pun sub semnul întrebării gustul pentru mobilier, pluşuri sau da mascuri, pentru cristaluri, tapiţerie, covoare sau console de lemn furniruite, dar zău că nu asta ar fi problema…) există, e acolo, veghind cu culorile ei pastelate ansamblul unui domeniu fără comparație prin Carpații noștri.
Un blogger inspirat ajuns pe acolo (https://jurnaldehoinar.com/2016/01/17/povestea-castelului-arcus-szentkereszty-din-covasna-cum-a-fost-transformat-un-fost-domeniu-nobiliar-in-casa-de-vacanta-pentru-ceausescu-si-mai-apoi-in-centru-de-cultura-al-judetului/) elogia în vorbe bine alese, locul.
Eu aş elogia de asemeni mâna aceasta de oameni ai culturii din judeţul Covasna , Kopacz Attila e un adevărat luptător pentru o cauză dreaptă, doamna Liliana Dimitriu caută şi găseşte mereu calea rezolvării legale, temeiul corect iar
Karda Zoltan (fotoreporter de talie internațională, autor de cărți şi reportaje în lumea toată) se dovedeşte un colaborator neprețuit în aflarea adevărului despre istoricul acestui castel şi despre tainele lui(o parte din ele încă nedezvăluite ).
Suntem în plină telenovelă, suntem într-o realitate fluidă şi ceea ce vă pot spune azi poate va fi completat de ceea ce va fi mâine. Cert este însă că avuția acestui popor este ceva sfânt, de neatins şi de nepierdut şi că felul în care unguri şi români ştiu să lupte acolo, sfidând orice prejudecată, orice gândire limitată, într-un desăvârşit spirit confratern este ceva ce trebuie admirat. Vom reveni.
[ CLEOPATRA LORİNŢİU ]
Arcuş,31 mai 2017