miercuri, noiembrie 20, 2024

Antonio Tajani este noul președinte al Parlamentului European

Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European, a fost ales noul președinte al Parlamentului European, cu 351 de voturi, a anunțat președintele în exercițiu al PE, Martin Schulz.

Contracandidatul lui Tajani, socialistul Gianni Pittella a obținut 282.

Tajani este un politician cu experiență, fost vicepreședinte al Europarlamentului, fost comisar european pentru Industrie și Antreprenoriat și fost vicepreședinte al Comisiei Europene.

Înainte de a intra în politică, Tajani a fost ofițer în Forțele Aeriene ale Italiei și a lucrat apoi ca jurnalist, editor al secțiunii de afaceri parlamentare a publicației „Il Settimanale”, prezentator al radiojurnalului de la postul public de radio și director al biroului de la Roma al cotidianului „Il Giornale”. A fost trimis special în Liban, Uniunea Sovietică și Somalia.

În 1994 a fost unul dintre fondatorii partidului Forza Italia și coordonator regional al formațiunii politice în Lazio până în 2005.

În primul guvern al lui Berlusconi (1994-1995), Tajani a fost purtător de cuvânt.

A fost ales în 2002 la Congresul de la Estoril unul dintre cei 10 vicepreședinți ai Partidului Popular European și a fost reales în această funcție la Congresul de la Roma, în 2006, și în 2009 la Conferința de la Bonn și în 2012 la București.

Tajani a făcut valuri în 2014, când a refuzat indemnizația de 13.000 de euro e lună acordată de Comisia Europeană foștilor vice-președinți ai Comisiei Europene timp de trei ani după încetarea mandatului. Politicianul italian a spus atunci că este o obligație morală să nu accepte acești bani atâta vreme cât activează ca euro-parlamentar.

Tajani este europarlamentar din 1994, iar din iunie 1999 până în mai 2008 a fost șeful delegației Forza Italia în Parlamentul European.

Ca membru al PE, a fost membru al Comisiei pentru Politică Externă și a Delegației pentru relațiile cu Israelul. Mai mult, este unul dintre membrii Convenției Europene care a pus la punct textul Constituției Europene care nu a mai intrat în vigoare, pentru că a fost respinsă la referendumurile din Franța și Olanda. (AGERPRES)

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.